Fondatorul Apple nu are încredere în Apple Watch-ul de 10.000 de dolari

, 24 Mar, 15:54

Într-un nou set de declaraţii ale co-fondatorului Apple, îşi manifestă reticenţa faţă de utilitatea Apple Watch-ului de 10.000 de dolari.

Numele lui ajunge deseori în ştiri deoarece nu s-a ferit niciodată să-şi verbalizeze opinia de-a lungul anilor. Partea fascinantă este că, deşi a fondat Apple împreună cu Steve Jobs, nu are în permanenţă doar laude la adresa produselor companiei. Cele mai recente afirmaţii interesante ale sale au fost desprinse dintr-un interviu acordat zilele trecute pentru The Australian Financial Review.

În respectivul context, Wozniak a spus câteva cuvinte despre Apple Watch, pe care îl apreciază ca fiind o idee interesantă materializată într-un dispozitiv cu potenţial. Din păcate, nu are la fel de multă încredere în Apple Watch Edition. ,,Dacă achiziţionezi modelele foarte scumpe, cele bijuterie, atunci nu mai cumperi un smartwatch care are câteva aplicaţii. Precum un ceas Rolex, îl cumperi pentru prestigiu şi etichetă, un simbol a ceea ce eşti.” El continuă să insiste pe faptul că nu înţelege respectivele valori financiare asociate cu un astfel de gadget. ,,În realitate, diferenţa dintre modelul de 10.000 de dolari şi cel de 17.000 de dolari constă doar în brăţară, iar un inginer ca mine nu trăieşte în lumea aia, aia nu este lumea mea.

Trecând peste afinităţile fiecăruia dintre noi referitoare la Apple Watch, acelaşi Steve Wozniak a spus în respectivul interviu câteva lucruri despre influenţa pe care s-ar putea să o aibă inteligenţa artificială asupra viitorului omenirii. Per ansamblu, el a rezonat cu Stephen Hawking şi Elon Musk, care ne-au încurajat să fim mai precauţi pe marginea acestor subiecte. ,,Cum au prezis şi oameni ca Stephen Hawking sau Elon Musk, sunt de acord că viitorul este de speriat şi foarte periculos pentru oameni. Dacă vom construi aceste dispozitive care să se ocupe de orice pentru noi, la un moment dat vor ajunge să creadă că sunt mai rapide decât noi şi se vor descotorosi de oamenii lenţi pentru a conduce companiile într-un mod mai eficient.

În definitiv, opiniile co-fondatorului Apple sunt mai lucide ca niciodată, iar sinceritatea sa nu poate decât să ne bucure.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail