Emisiunea PLAYTECH – Gadgeturi pentru femei, cadouri ideale de 8 martie

, 06 Mar, 13:04

Aveţi toate motivele să nu rataţi emisiunea PLAYTECH de duminică, de la 12.30. Şi spun asta pentru că, deşi va fi 8 martie, nu veţi avea parte de o emisiune dedicată exclusiv femeilor. Ba chiar mai mult, inclusiv partea dedicată femeilor va fi utilă tot bărbaţilor. Nu, nu e genul acela de show.

În primul rând, pentru că vreau să rămânem la subiectul „ziua femeii”, duminica la emisiune ne vizitează o adevărată doamnă. Este vorba despre MAGDA VASILIU, pe care o ştiţi de la ştirile Focus. Împreună cu Magda vom încerca să găsim gadgetul potrivit, cadoul pe care o femeie şi l-ar dori de 8 martie. Să nu vă gândiţi repede la iPhone 6 fetelor! Vom arăta cinci gadget-uri simple, ieftine şi utile.

emisiunea_playtech_4

La TESTUL SĂPTĂMÂNII avem un subiect beton. Eu cu Tavi vrem să vedem dacă ce se spune pe internet e „vrăjeală” sau nu. Mai exact vom încerca să scoatem zgârieturile de pe display-ul smartphone-ului meu (un LG G3), cu pastă de dinţi, ulei de măsline şi bicarbonat de sodiu. Şi ca să fie treaba treabă, l-am chemat şi pe RAPHA TUDOR de la La-La Band, care tocmai şi-a spart telefonul cu graţie.

emisiunea_playtech_2

La final de emisiune vă vom arăta 3 aplicaţii care funcţionează pe acelaşi principiu. Pe una dintre ele o ştiţi, mai ales voi băieţii. Este vorba despre Tinder, aplicaţia aia cu care cică „agăţi mai uşor” (vrăjeală! Farmecul personal contează măi băieţi)

Aşa că nu-mi rămâne de spus decât „daţi pe PrimaTV!” şi „vizionare plăcută”.

Duminică, 12.30, Playtech.

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail