Elephone P8000 e un telefon din China care îți oferă o autonomie foarte bună la preț mic

, 21 Mai, 18:24

Din China nu vin doar companii precum Huawei sau Lenovo, ci și cele ca Elephone, care încearcă să se remarce prin dispozitive bine dotate și cu preț mic. Pentru asta, Elephone P8000 e un „monstru“ al autonomiei și costă puțin peste 200 de dolari.

Motorola a fost una dintre companiile care au impresionat cu telefoane pe care se regăsesc baterii imense. Cum autonomia nu poate fi obținută în prezent decât din baterii mai mari, chinezii sunt deciși să îți ofere cât mai multă energie în telefoane care nu costă prea mult. Așa a apărut și telefonul Elephone P8000.

Chiar dacă Elephone nu trece peste Bluboo X550, cu o baterie de 5.300 mAh, în ceea ce privește capacitatea acumulatorului, este destul de aproape și cu siguranță este peste Motorola Moto Maxx. Elephone P8000 are o baterie de 4.200 mAh pentru un ecran de 5,5 inci full HD și un procesor cu opt nuclee de la MediaTek, tactat la 1,5GHz. Memoria RAM este de 3GB și are o cameră foto principală de 13 megapixeli. Cea pentru selfie-uri este de doar 5MP.

Spre comparație, ca să-ți dai seama câtă autonomie poate furniza Elephone P8000, Galaxy Note 4 are o baterie de 3.220 mAh, iar LG G4 are una de 3.000 mAh pentru un ecran de 5,5 inci QuadHD. Dar asta nu e tot pentru Elephone. Acesta va fi livrat cu Android 5.0 Lollipop și prețul va fi de aproximativ 210 dolari, după cum scrie GSMArena. De banii aceștia primești un spațiu de stocare intern de 16GB și oferă slot pentru card microSD. Nu vei vedea acest telefon prea răspândit dincolo de China, dar dacă ești interesat de autonomie poate fi o alegere.

Elephone P8000 2

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail