Noul MacBook este aproape imposibil de reparat

, 16 Apr, 05:45

Recent lansatul MacBook este cel mai nou exemplu de ce nu poate fi reparat decât de oficialii companiei americane într-un service autorizat.

O consecinţă a faptului că Apple creează şi performante în acelaşi timp se manifestă prin imposibilitatea reparării acestora. Dacă nu am avea în vedere nivelul de anduranţă al acestora şi faptul că funcţionează pentru o lungă perioadă de timp fără o vizită la service, aproape că le-am putea percepe ca fiind de unică folosinţă. Nu de alta, dar sunt aproape imposibil de reparat.

Cei de la iFixit, care şi-au făcut un scop din dezasamblarea tuturor gadgeturilor la modă, au demontat zilele trecute şi recent lansatul MacBook. Rezultatele respectivei activităţi au fost mai mult decât previzibile. Deoarece Apple îşi creează în egală măsură hardware-ul şi software computerelor sale, interiorul aproape că pare dintr-o bucată. Pe lângă bateria gigant, care ocupă 80% din suprafaţa carcasei, procesorul, memoria RAM şi memoria flash, toate sunt integrate în micuţa placă de bază.

Apple MacBook iFixit greu de reparat 1

În plus, până şi bateria este fixată prin lipire în carcasă. Nici măcar contactul cu exteriorul, manifestat prin intermediul portului USB-C, nu este foarte relevant. Acesta din urmă nu poate fi înlocuit fără riscuri majore de a strica alte componente.

Concluzia este una cât se poate de simplă. Apple tratează acest computer ca o medie intre un iPad de ultimă generaţie şi un MacBook Air, iar această filosofie poate fi sesizată şi la interior, nu doar la exteriorul incredibil de compact. Ca urmare, dacă eraţi în căutarea unui ultrabook care să vă pună la dispoziţie posibilităţi de upgrade, orientaţi-vă către orice alt producător.

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail