22 apr. 2015 | 16:15

Cum vei putea avea butoane suplimentare la telefoane folosind undele audio [VIDEO]

VIDEO
Cum vei putea avea butoane suplimentare la telefoane folosind undele audio [VIDEO]

Deşi pare o noţiune destul de complexă, cei de la au reuşit să creeze un sistem futurist de interacţiune cu telefonul folosind unde audio.

Divizia Disney Labs se ocupă deseori cu proiecte futuriste care, deşi rareori se transformă în produse de serie, ajung online sub formă de . De această dată au publicat un clip care ilustrează un mod foarte creativ de a interacţiona cu un telefon pornind de la modularea sunetelor emise de difuzorul acestuia.

Totul a pornit de la căutarea unei soluţii inteligente pentru problema butoanelor la smartphone-urile actuale. Deşi arată foarte bine un dispozitiv fără butoane, utilizarea sa începe să fie dificilă în anumite contexte. Din acest motiv, Disney Labs a căutat să creeze butoane virtuale unde acestea nu există. Întreaga tehnologie se ascunde în spatele denumirii de ,,Acoustruments”. Practic, este un buton definit de unde audio, mai precis, de modul în care mâna perturbă undele emise de un difuzor aflat la baza telefonului vostru. Astfel, în respectiva zonă puteţi defini virtual un buton, un slider, o rotiţă şi multe alte mijloace de interacţiune cu gadgetul vostru preferat. Totul se petrece fără surse de energie suplimentare şi fără a conecta un accesoriu cu fir la smartphone.

Nu mai lipseşte decât o aplicaţie care să genereze un sunet constant şi care să transpună în comenzi sunetele preluate de microfon în momentul în care mişcaţi degetele în faţa difuzorului, la o distanţă mai mare sau mică, într-o mişcare liniară sau circulară. E ca atunci când cântaţi la fluier şi schimbarea poziţiei degetului pe altă gaură generează alt sunet prin modificarea direcţiei fluxului de aer.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele