Cum ajută Samsung marile magazine să îți vândă mai multe produse

, 18 Iun, 17:05

Nu mai este o noutate pentru nimeni că suntem influențați de publicitate când vine vorba de produsele pe care alegem să le folosim. Totuși, odată cu evoluția mediilor digitale, publicitatea outdoor a căpătat o importanță foarte mare, iar Samsung, lider pe piața locală de afișaj digital, îi ajută pe comercianți să atragă mai multă clientelă. 

La nivel european, piața de afișaj digital, va crește cu peste la 100% în următorii cinci ani, conform estimărilor specialiștilor Samsung. Creșterea este impulsionată de beneficiile tot mai evidente ale retailerilor care își digitalizează spațiile comerciale: îmbunătățirea ratei de achiziție de noi produse cu 10-25% și creșterea timpul petrecut de consumatori în magazine cu până la 20%.

„În România, afișajul digital a fost adoptat cel mai ușor în zona de retail și în cea corporate, dar tendințele arată că în viitor toate industriile vor folosi aceste soluții care pot fi personalizate în funcție de nevoile și preferințele companiilor, dar și în funcție de interacțiunea pe care clienții acestora o au cu ecranele Smart Signage. Credem că informația afișată ce poate fi personalizată, contextualizată și interactivă va stabili viitorul afișajului digital. În calitate de lider, ne propunem să susținem în continuare dezvoltarea acestei piețe, oferind soluții personalizate tuturor clienților noștri,” a declarat Sorin Manea, Head of Enterprise Business Division, Samsung Electronics România.

samsung afisaj digital

Totuși, soluțiile de afișaj digital, fie ele produse de Samsung sau de alte companii, nu sunt folosite numai în retail. De exemplu, prin programul Smart Classroom, Samsung a arătat că afișajele digitale au loc și în școlile viitorului.

Noile soluții de business ale Samsung au fost dezvoltate, spun reprezentanții companiei, pentru a oferi experiențe optime de afișaj digital în magazine, hoteluri, birouri sau cabinete medicale, fiind create pentru a se potrivi nevoilor unui număr cât mai mare de industrii.

Datorită gradului mare de personalizare, soluțiile de afișaj digital sunt potrivite atât organizațiilor mici, cât și celor mari, cu activități în domenii precum retail, educație, horeca, financiar-bancar, auto și altele.

Ecranele inteligente de afișaj digital au dimensiuni cuprinse între 10 și 105 inci, adică pornesc de la mărimea unei tablete și ajung până la înălțimea unei uși. Dintre toate acestea, ecranele cu mărimi între 55 și 105 inci sunt cele mai populare, iar estimările arată că vor reprezenta aproximativ 50% din întreaga piață în următorii cinci ani.

Soluțiile de afișaj digital înlătură nevoia afișelor clasice, oferind posibilitatea de control centralizat a conținutului. Ecranele inteligente funcționează prin intermediul unor aplicații cu ajutorul cărora utilizatorii pot accesa conținut personalizat în funcție de nevoile și de preferințele lor.

Companiile pot alege între mai multe șabloane și culori disponibile pentru crearea și gestionarea informațiilor. Astfel, implementarea conținutului se face mult mai rapid și poate fi modificat mai ușor, comunicarea fiind eficientizată.

samsung afisaj digital 3

Analizele pieței arată că magazinele care au implementat soluțiile de afișaj digital au prelungit cu până la 20% timpul pe care clienții lor îl petrec în incinta spațiului comercial. În plus, retailerii își pot comunica mai eficient ofertele promoționale, ajutându-și clienții în decizia de cumpărare și oferindu-le astfel experiențe mai plăcute și mai confortabile.

Soluțiile de afișaj digital le oferă companiilor și brand-urilor noi canale de comunicare cu clienții lor. Astfel, organizații precum bănci, showroom-uri auto și agenții de transporturi le pot oferi clienților lor posibilități de informare și autoconfigurare a serviciilor oferite.

Unul dintre proiectele de succes implementate anul acesta la nivel național este parteneriatul cu Immochan pentru dotarea centrului comercial Coresi Shopping Resort din Brașov. În centrul comercial a fost instalată o soluție complexă de afișaj digital, ce reprezintă cel mai mare video wall irregular din sud estul Europei.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail