Cum a reuşit un Apple Watch să schimbe viața unui om

, 07 Aug, 06:14

Auzim deseori că un gadget modern îţi face viaţa mai uşoară, dar Apple Watch se poate mândri cu faptul că s-ar putea fi salvat viaţa unui om.

Exceptând designul premium, Apple Watch nu reuşeşte să se diferenţieze foarte mult de produsele concurenţei. Integrează acelaşi amalgam de senzori şi se mândreşte cu aceeaşi abilitate de a-ţi monitoriza diverse aspecte ale vieţii tale active sau sedentare. Tocmai pentru că arată foarte bine însă, chiar şi persoane vârstnice au fost tentate să-l achiziţioneze. Aceasta este de fapt baza acestei poveşti.

Ken Robson, un american din Virginia în vârstă de 64 de ani este un utilizator de Apple Watch. Zilele trecute, când a simţit că este mai obosit decât de obicei şi început să ameţească, primul lucru pe care l-a făcut înainte să ia pastile a fost să arunce o privire la smartwatch-ul său pentru a-şi analiza ritmul cardiac. În acel context a observat un nivel foarte scăzut al pulsului între 30 şi 40 bătăi pe minut, valori care, exceptând cazul în care sunteţi sportivi olimpici, prezic o problemă serioasă.

Următoarea oprire a fost la secţia de urgenţe a spitalului de urgenţe unde pacientul a informat doctorii ca ar putea să sufere de o formă de aritmie. Aici intră în ecuaţie valoarea reală a Apple Watch-ului. Pentru că doctorii au putut să desprindă din smartwatch o evidenţă a ritmului său cardiac pe ultimele două săptămâni, în momentul următor au operat pacientul instalând un pacemaker.

Dacă Robson nu a ar fi avut un smartwatch, indiferent dacă era sau nu un Apple Watch, operaţia ar fi trebuit să fie amânată aproximativ o săptămână, după un set stufos de controale şi purtarea unui monitor cardiac de la spital pentru şapte zile. ,,Cred că este un pic exagerat să spun că mi-a salvat viaţa. Aş spune însă că mi-a îmbunătăţit viaţa într-un ritm spectaculos de rapid decât în orice alte condiţii.” Cu alte cuvinte, Robson a fost foarte încântat de încântat de noul său gadget.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail