Când lansează Sony kitul de realitatea virtuală Morpheus

, 05 Mar, 07:00

Fără a fi la vreun nivel primul sau ultimul dispozitiv de acest gen, este kitul de realitate virtuală care s-ar putea să facă valuri în 2016.

Pentru simplul motiv că evoluează cu viteză foarte mare, realitatea virtuală este cea mai interesantă arie tehnologică la ora actuală, din care fac parte multe dintre gadgeturile anunţate recent. Aşa numitele kituri de VR sunt foarte atrăgătoare şi nu mai ies doar din curtea Oculus, ci şi Samsung, HTC, Valve, Sony, LG şi alţii.

Unul dintre cele mai frumoase gadgeturi ce ar urma să devină produs comercial poartă numele de . Aflat pentru o lungă perioadă în stadiu de prototip, micul aparat va avea parte de o lansare oficială abia în prima jumătate a anului viitor. Împreună cu acest anunţ, japonezii au promis că versiunea actualizată de VR experimentabilă prin acest set va ,,împinge limitele gamingului.

Printre altele, Sony Morpheus se va înţelege de minune cu un Sony PS4. Mai mult decât atât, o versiune modernizată a setului v-a împacheta şi mai bine ochii pentru a amplifica sentimentul de izolare de lumea exterioară. Astfel, experienţa finală va fi apropiată cu privitul printr-o fereastră.

Ca specificaţii, kitul de VR creat de Sony va folosi panouri OLED Display cu rezoluţie full HD 1080p şi va avea puterea de procesare necesară pentru a împinge conţinut video la o viteză de 120 de cadre pe secundă. Latenţa va fi de maximum 18 milisecunde, iar Shushei Yoshida, preşedintele Sony Worldwie Studios a ţinut să menţioneze că rezultatul final va fi foarte apropiat de modul în care, noi oamenii, experimentăm lumea reală.

Partea cea mai interesantă a acestui val de lansări constă în lipsa unui jucător dominant în piaţă. Momentan, şi peste un an nu cred că se va schimba ceva, nu există vreun câştigător. Au fost făcute mai multe avansuri tehnologice în fiecare tabără, dar la final, presimt că volumul de conţinut disponibil va stabili partea victorioasă.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail