Chrome îți va închide automat taburile pe care nu le folosești

, 02 Aug, 10:10

Ideea de a închide un tab în liniște nu e nouă, funcția fiind deja prezentă în Chrome și Firefox drept extensie, dar se pare că a devenit suficient de utilă încât să fie introdusă în browserul Chrome și în Chrome OS.

Acum, a venit şi în varianta „Canary” a lui Chromium pe PC şi Mac OS X. Atunci când ai multe taburi deschise, Chrome le ţine pe toate în memoria RAM, iar toate elementele care necesită procesare consumă din resursele computerului. Cel mai recent build Canary ştie să scoată paginile nefolosite din RAM automat atunci când întâmpină situaţii în care memoria este insuficientă şi le porneşte din nou atunci când le foloseşti. Principalul avantaj al acestei funcții este că pagina nu dispare din lista de taburi, păstrează poziţia cursorului şi nu pierde textul introdus de către utilizator, potrivit Softpedia.

Există însă câteva precizări legate de noua capabilitate a lui Chrome. Funcţia trebuie activată manual din meniul „flags”(chrome://flags/#enable-tab-discarding), iar ordinea în care taburile pot fi „închise” automat poate fi văzută la adresa chrome://discards. De aici poate fi eliminat din RAM fiecare tab deschis în parte şi poate fi văzut impactul asupra memoriei în timp real, graţie unui contor care prezintă cantitatea totală şi cantitatea rămasă liberă.

taburi

În cazul în care vă întrebaţi care este ordinea în care Chrome eliberează memoria RAM, Google a oferit şi o listă oficială. Primele care sunt eliminate sunt paginile noi fără conţinut, paginile interne ale browserului (precum setări, bookmarks, etc.) şi sunt urmate de taburile selectate în urmă cu mult timp. Pe locul trei vin taburile selectate recent, pe locul patru cele care redau sunet, pe locul cinci aplicaţiile Chrome care rulează în fereastră, taburile permanente şi în cele din urmă tabul selectat.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail