Chinezii reinventează touchpad-ul și îl fac cât unghia: Cum funcționează acesta [VIDEO]

, 17 Apr, 11:56

Apple a vrut să reinventeze touchpad-ul prin Force Touch pe noul Macbook, dar se pare că cei de la MIT Media Lab au avut și mai multă imaginație. Aceștia vor renunța la clasicul touchpad în favoarea NailO, un fel de unghie falsă inteligentă.

Este nepoliticos să îți „butonezi” telefonul în timpul unei ședințe. Creatorii NailO spun că au creat acest concept special pentru situațiile de acest tip, întrucât dispozitivul îți permite să trimiți un mesaj prin simpla apăsare a unghiei de care este atașat. Așadar, totul se face printr-un gest mic, care va trece neobservat. Pentru prototipul inițial, echipa a creat senzorii prin imprimarea electrozilor pe fâșii de poliester flexibil, potrivit CNET.

Funcționează ca un trackpad wireless, care transmite date prin Bluetooth unui telefon mobil sau unui computer. Cu alte cuvinte, într-un dispozitiv de dimensiunea unei unghii ai încorporate un microcontroller, un radio Bluetooth și un senzor capacitiv. Design-ul este inspirat de la manichiura feminină colorată, care poate le-ar plăcea și bărbaților dacă ar funcționa la fel ca NailO.

În cadrul unor teste, NailO a detectat gesturile în timp real cu o precizie mai mare de 92%. Pentru a avea succes, creatorii săi trebuie să îl optimizeze astfel încât să ignore gesturile accidentale. Pentru acest lucru, ei sugerează o apăsare de două secunde pentru activare înainte de efectuarea oricărei acțiuni. Echipa s-a întâlnit deja cu fabricanții de baterii din China și susține că lucrează la o baterie cu o grosime de doar jumătate de milimetru. Lansarea versiunii comerciale este așteptată în aproximativ trei ani.

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail