Cele mai interesante produse ”anunțate” pe 1 aprilie

, 01 Apr, 14:11

Astăzi, 1 aprilie, din diverse motive, asistăm la un val de produse care mai de care mai interesante. Vă lăsăm pe voi să decideți care este cel mai bun.

Ziua de 1 aprilie este o ocazie pentru toți producătorii din lume să ”anunțe” noi produse interesante. După cum probabil știți, avem de-a face cu mici glume din partea acestora, unele reușite, altele, nu chiar. În fiecare an, observăm că există o anumită temă asupra căreia majoritatea se concentrează, iar 2015, în mod clar, este anul selfie-ului. Selfie-urile au fost o parte importantă a jurnalismului anul acesta, iar 1 aprilie este ocazia perfectă pentru a le ironiza.

Dintre cele 6 produse pe care le vom prezenta mai jos, două sunt legate de selfie-uri. Avem de-a face, de asemenea, și cu sisteme de operare, cuțite inteligente și console. Care dintre ele este preferatul vostru?

ZenFone Zero, telefon fix inteligent pentru o casă inteligentă

La scurt timp după lansarea oficială a ZenFone 2 în Europa, cei de la ASUS au anunțat lansarea unui nou telefon, de data aceasta nu mobil, ci fix. ZenFone Zero ar reprezenta pentru compania taiwaneză ”un pas înapoi și doi pași înainte”. Prezentat sub deviza ”tot ce iubeai la ZenFone, acum într-un ambalaj gândit pentru acasă”, telefonul fix imaginat de ASUS pentru ziua păcălelilor dispune de două porturi USB 3.0, o mufă Jack, un port HDMI și un port FireWire. Telefonul fix are un display rotund tactil, iar hipsterii de pe pagina de Facebook ASUS părereau mai mult decât entuziasmați de acest potențial produs.

Selfie Stick-ul Motorola

Acesta este de departe cel mai amuzant videoclip pe care l-am putut viziona astăzi. Motorola, după cum au scris și cei de la Verge, a ridicat bățul pentru selfie la rangul de artă. Pe parcursul materialului, observăm cum crearea unui selfie stick este comparată cu transformarea ploii în curcubeu de către soare, acestea nefiind doar un accesoriu, ci ”o extensie a propriei personalități”.

Toate acestea, nu au decât rolul de a ne pregăti pentru replica finală ce va rămâne în antologia bețelor pentru selfie-uri: ”Un selfie este doar la fel de bun precum bățul său.” Felicitări, Motorola, pentru ironia fină și pentru una dintre cele mai reușite glume de astăzi!

Consolă pe aburi

Dacă vi se pare că denumirea de ”consolă pe aburi” sună ciudat, atunci îi puteți spune ”Steam machine”. Descrierea produsului include următoarele afirmații: ”Iubim Steam. Iubim Steam atât de mult încât a trebuit să dezvoltăm propriul nostru Steam Machine”. Dezvoltatorii, aparent, au luat numele ca atare și au creat o consolă care funcționează pe baza de aburi.

Desigur, o astfel de consolă presupune și o cantitate destul de mare de muncă: trebuie urmărită presiunea din boiler, trebuie unse anumite zone din interiorul consolei și ajustate anumite aspecte. Joystick-ul nu se lasă nici el mai prejos, fiind dotat cu numeroase lumini și ”valve”. Puteți vizualiza produsul accesând acest link unde sunt disponibile mai multe informații.

Pantoful pentru selfie

Comercializarea unui asemenea dispozitiv ar face mulți oameni să-și piardă încrederea în omenire. Avem selfie stick-uri pentru telefoane, vom avea selfie stick-uri pentru tablete, nu mai este nevoie de altceva care să ușureze și mai mult un procedeu care oricum nu necesită un efort prea mare. Puteți să vă convingeți singuri de inutilitatea unui pantof pentru selfie urmărind videoclipul de mai jos.

MS-DOS Mobile în locul Windows Phone

”Oamenii au zis că nu poate fi făcut. Și s-au îndoit de motivele pentru care ar trebui făcut. Și ne-au spus că nu ar trebui să o facem. Dar știți ce? Am făcut-o oricum”. Așa se încheie filmul de prezentare al ”noului” MS-DOS pentru dispozitive mobile. Gluma celor de la Microsoft, spre deosebire de celelalte situații, a fost dusă mai departe prin lansarea unei aplicații MS-DOS pe magazinul online.

Singurul care ar putea avea de pierdut de pe urma acestei glume este chiar Windows Phone, fiind deja cunoscut faptul că acesta nu se descurcă la fel de bine precum cele două sisteme rivale, iOS și Android.

Samsung Galaxy Blade edge, pentru că trebuie

Aparent, Samsung Galaxy S6 Edge este atât de subțire încât poate tăia lucruri. Dacă nu ar fi adevărat, l-ar mai fi implementat coreenii în cel mai nou dispozitiv inteligent al lor? Corp din ceramică, lamă din diamant, mâner ce se poate îndoi, toate acestea sunt caracteristici ale cuțitului inteligent Samsung. Acesta este ultimul dispozitiv de pe lista noastră pe care vom actualiza odată ce alte produse interesante vor fi lansate.

1 aprilie samsung galaxy blade edge

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail