Cât de mare este pericolul radiațiilor din cauza incendiului de la Cernobîl

, 30 Apr, 15:35

Un incendiu a izbucnit în pădurea Cernobîl, aflată lângă centrala nucleară dezafectată. Focul s-a răspândit pe o suprafață de 400 de hectare, însă, în noaptea de marți spre miercuri, pompierii ucraineni au reușit să îl aducă sub control.

Pompierii ucraineni au reușit să localizeze incendiul izbucnit în apropierea centralei Cernobîl la numai 5 km distanță de gropile cu deșeuri radioactive, așa-numitele „cimitire” radioactive. Autorităţile ucrainene au mobilizat 350 de pompieri pentru lupta cu flăcările şi, după mai multe ore, au anunţat că incendiul a fost localizat și oprit, dar că acțiunile de stingere a focarelor propriu-zise continuă. Totuși, se pare că fumul ar putea contamina zone la distanțe mari, chiar dacă focul a fost stins, notează RussiaToday.

În 1986, explozia Reactorului 4 a eliberat particule radioactive în aer, acestea contaminând zona înconjurătoare și cauzând o creștere a nivelului de radiație în Rusia, Ucraina, Belarus și alte țări europene. Evenimentul a fost cel mai grav accident nuclear din istorie.

Părerile oamenilor de știință sunt împărțite

„Radiațiile nu țin cont de granițele internaționale”, a declarat John H. Large, expert în siguranță nucleară, pentru RT. Au mai avut loc incendii în zonă, dar niciodată de o asemenea amploare. „Incendiile precedente au eliberat aproximativ 8% din radiațiile catastrofei din 1986. Focul cu care am avut de-a face acum pare să fie pe o scară mult mai mare, așadar ar trebui să ne așteptăm să vedem o dispersie considerabilă a radiației originale”, a explicat Timothy Mousseau, profesor la Universitatea din Carolina de Sud.

O altă problemă ar fi că arborii care au absorbit substanțele contaminatoare au ars, iar particulele radioactive eliberate de fum sunt mult mai periculoase decât ar fi fost în mod normal, potrivit lui Christopher Busby, secretar științific al Riscurilor Radiației din cadrul Comisiei Europene. Alți oameni de știință cred că pericolul este minim, pentru că în loc să fie absorbite de vegetație, elementele contaminatoare s-au scufundat și mai mult.

Cum va fi afectată România

În ceea ce privește situația în România pentru următoarele 72 de ore, Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, asigură că totul va fi în limite normale. ”Administrația Națională de Meteorologie o să prezinte situația după cele 72 de ore, dar specialiștii au spus că nici prognoza nu va face ca acest nor de fum să afecteze România“, a spus Gavrilescu.

„Nici deplasarea curenților de aer nu vor fi pe partea României. în momentul în care lucrurile ar evolua altfel decât se prezintă acum, măsurile vor fi prezentate la comitetul de urgență. Nu vom ajunge la situația aceea atât timp cât limitele se înregistrează sub 5. Deci eu aș vrea încă o dată să mă credeți că nu avem niciun interes. Nu este cazul să alertăm populația să își ia măsuri de prevenție. Nu vreau să ne exprimăm înainte”, a conchis ministrul.

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail