Candy Crush Saga este cel mai profitabil joc gratuit: Peste un miliard de dolari într-un an

, 17 Feb, 13:05

Pentru că mulţi dintre prietenii voştri continuă să se joace , chiar dacă nu mai recunosc acest lucru, jocul continuă să fie profitabil.

Continuând la prima vedere să fie un titlu gratuit, Candy Crush Saga reuşeşte, la câţiva ani de la lansare, să fie unul dintre cele mai profitabile titluri free-to-play din toate timpurile.

Un nou studiu publicat zilele trecute asociază nişte profituri fabuloase jocului simplist cu bomboane colorate pe care îl găsiţi  pe orice platformă. Ca reper, puteţi folosi cei 633.000 de dolari încasați de dezvoltator în fiecare zi din 2013. Anul trecut, aceeaşi valoare a făcut un salt până 3,56 milioane de dolari încasaţi la fiecare 24 de ore. Pornind de la această medie, în 2014 pe achiziţii in-app de vieţi, mutări şi alte acţiuni virtuale, amatorii de Candy Crush Saga au tocat 1,3 miliarde de dolari. Cifra fabuloasă a fost confirmată pentru prima oară de cei de la The Guardian.

În topurile de aplicaţii profitabile, Candy Crush Saga se află la momentul redactării acestui material pe poziţia a treia. Candy Crush Soda Saga, urmaşul popularului joc, ocupă poziţia a şasea în acelaşi top. Din totalul profitului încasat de anul trecut, 45% a venit din universul Candy Crush. În teorie, cei de la King au promis că-şi vor lărgi orizonturile cu noi lansări în 2015, dar nimic nu a fost momentan confirmat.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail