Cât de bine vinde Sony consola PlayStation 4, cea mai populară next-gen

, 02 Mai, 09:00

Dintre toate rezultatele financiare publicate în ultima perioadă, cele aparţinând Sony, Samsung sau Apple mi se par cele mai interesante.

Cu toate că a trecut aproape un an şi jumătate de la , consola next-gen a japonezilor continuă să se comercializeze precum pâinea caldă. Până la această oră, la nivel global, au fost livrate 22,3 milioane de unităţi către doritori, cu o medie de 44.000 pe zi. În cele 12 luni, din perioada martie 2014 şi martie 2015, 14,8 milioane de gadgeturi au ajuns online  într-un format precum cel de mai sus.

În principiu, sunt console obişnuite, cu menţiunea că un grup de analişti, crede că până în martie 2016 vor mai fi livrate alte 16 milioane de exemplare, în creştere de la valoarea actuală de 14,8 milioane. Din păcate, deşi Sony s-a mândrit în fiecare moment cu de Xbox One, e greu de ştiut dacă acea valorare demnă de laude este sau nu ancorată în realitate. Un alt lucru este însă sigur, vânzările de PSP şi PS Vita, precum orice alte console handheld, sunt în scădere. În anul care s-a încheiat la 31 martie 2015, au fost comercializate 3,3 milioane de PlayStation Vita şi portabile, în contrast cu cele 4,1 milioane din acum un an.

Per total, deşi are în continuare un număr mare de divizii în componenţă, divizia de gaming este cea mai profitabilă ramură a celor de la Sony. A reuşit să genereze 11,5 miliarde de dolari în încasări, în mare parte datorită succesului PlayStation 4. Microsoft a scăzut preţul pentru un Xbox One de la 500 la 400 de dolari anul trecut, dar dacă cifrele detaliate mai sus pot avea o semnificaţie, aceea este că Sony nu are de ce să se îngrijoreze.

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail