Barack Obama a pus mâna pe un iPhone înaintea tuturor, în 2007

, 06 Feb, 06:19

Înainte de a fi ales preşedintele Statelor Unite ale Americii, s-a întâlnit cu Steve Jobs şi s-a jucat cu primul iPhone, fără ca acesta să fi fost lansat oficial.

Pe lângă faptul că a revoluţionat telefoanele inteligente în secolul 21, primul iPhone se pare că i-a purtat noroc actualului

Într-o nouă carte ce va fi publicată în curând de directorul de campanie al lui Obama, cu numele David Axelrod, aflăm pentru prima oară de o întâlnire între actualul preşedinte SUA şi Steve Jobs. În respectivul context, înainte ca Barack să ocupe cea mai înaltă poziţie în stat, în 2007, fondatorul Apple i-a arătat acestuia primul iPhone, cu mult timp înainte ca gadgetul revoluţionar să fi ajuns în mâna altcuiva. Din cartea Believer: My Forty Years in Politics a lui Axelrod mai aflăm nu doar că Obama a fost impresionat cu acel telefon, dar şi că a făcut câteva glume pentru a-şi exprima entuziasmul. ,,Dacă ar fi fost legal, aş cumpăra un sac de acţiuni Apple. Acest aparat va fi foarte important.”

Pentru a înţelege mai bine presentimentul preşedintelui SUA, este suficient să aveţi în vedere că în 2007 o acţiune Apple se tranzacţiona la bursă cu o valoare între 12 şi 14 dolari. În urmă cu câteva zile, aceleaşi acţiuni se vindeau cu 120 de dolari. Cu alte cuvinte, dacă ar fi fost legal să cumpere acţiuni, profitul în cei aproximativ opt ani ar fi fost de 1000 de procente pentru Obama.

În contextul în care primul iPhone a dat startul unei frenezii globale vizavi de telefoane cu ecrane capacitive sensibile la atingere, este interesant să ştim că acel aparat a trecut prin mâinile multor persoane importante înainte de a deveni produs de serie. Faptul că Barack Obama, utilizator înrăit de BlackBerry, a apreciat aspectul revoluţionar al ecuaţiei, nu face decât să ne confirme din nou că era evident pentru oricine că smartphone-urile ieşite din Cupertino au avut un potenţial enorm încă din prima zi.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail