ASUS Zenfone 3 ar putea fi următorul tău telefon fără să îți golească buzunarele

, 28 Mai, 12:00

Într-o perioadă în care avem parte de un număr semnificativ de lansări de hardware, cei de la ASUS se pare că lucrează la noul 3.

Cum în Statele Unite ale Americii dispozitivele electronice sunt certificate de FCC înainte să fie comercializate, în Asia, echivalentul acelei instituţii poartă numele de TENAA. Aceasta din urmă răspunde de verificarea conformităţii diferitelor gadgeturi şi tot ea este responsabilă de cele mai multe zvonuri vizavi de terminale asiatice care nu au avut încă parte de o lansare oficială. Ilustrat în imaginea de mai jos este cel mai recent subiect al acestor zvonuri.

În teorie, cei de la ASUS nu au făcut momentan nici o referinţă către acest aparat, dar având în vedere elementele comune de design cu terminalele din imaginea de mai sus, acesta are toate şansele să fie iminentul ZenFone 3. După cum ne-au obişnuit şi în trecut, seria ZenFone nu include neapărat terminale de top, dar acest smartphone-uri incorporează o configuraţie decentă într-o carcasă premium. Noul ZenFone se va ascunde în spatele numelui de cod Z00EDB şi avea un display HD 720p de 5 inci pe tehnologie IPS.

Partea de procesare este o combinaţie dintre un quad core la 1,2 GHz, 2GB RAM şi 16 GB memorie internă. Spaţiul de stocare poate fi extins prin intermediul unor carduri microSD, iar dacă vreţi să faceţi poze puteţi folosi camera principală de 8 megapixeli cu bliţ dual-tone sau camera frontală de 5 megapixeli.

Nu ştim exact când va ajunge ZenFone 3 în magazine operatorilor autohtoni, dar luând în calcul configuraţia hardware, preţul său nu ar trebui să fie foarte piperat.

asus zenfone 3-leak

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail