12 iul. 2015 | 08:34

Apple vrea să vă motiveze să vă schimbaţi iPod-ul cu unul mai performant

ACTUALITATE
Apple vrea să vă motiveze să vă schimbaţi iPod-ul cu unul mai performant

După ce am început să credem cu toţii că Apple a uitat complet de afacerea sa cu iPod-uri, compania americană se pare că ne pregăteşte un upgrade.

În urmă cu câteva săptămâni, odată cu lansarea noii versiuni de iTunes, au fost descoperite referinţe către noi modele de iPod. Iniţial s-a crezut că este vorba de relansarea aceloraşi aparate cu o varietate mai mare de culori. Se pare însă că va fi vorba de nişte dispozitive cu dotări hardware actualizate, nu doar particularităţi estetice modificate.

Cei de la iGen.fr au informaţii cum că Apple se pregăteşte să introducă pe piaţă un nou iPod Touch cu un SoC pe 64 de biţi. Dacă se confirmă, acesta ar fi primul iPod cu procesor pe 64 de biţi. În contextul în care au trecut câţiva ani de când am pus mâna pe un nou iPod, iar gigantul din Cupertino a adoptat de mult în iPhone-uri noile tipuri de cipuri, putem spune că tranziţia era inevitabilă. Sunt curios însă câţi vor fi tentaţi să cumpere un iPod în defavoarea unui smartphone cu o funcţionalitate similară. Preţul va face probabil diferenţa.

Trecând însă peste introducerea unui nou SoC, momentan nu mai există şi alte zvonuri referitoare la iminentul upgrade. O cantitate sporită de memorie RAM sau o cameră mai bună sunt posibile, dar nu au fost confirmate din nici o direcţie. Rămâne să aşteptăm până pe 14 iulie pentru a vedea ce noutăţi ne-a pregătit compania lui Tim Cook.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele