Americanii vor să schimbe regulile războiului cu o nouă armă

, 08 Mar, 12:34

Americanii de la Lockheed-Martin au testat o armă cu laser care s-a dovedit extrem de eficientă chiar și de la o milă distanță.

În trecut, unii au afirmat că războiul este factorul care determină cele mai importante progrese în tehnologia militară, însă americanii au demonstrat că acestea pot fi obținute și pe timp de pace. Lockheed-Martin, una dintre cele mai mari companii ce furnizează echipamente militare. au testat de curând ATHENA (Advanced Test High Energy Asset), o armă ce ar putea influența masiv tacticile de luptă în viitor.

Conform celor de la Digital Trends, ATHENA a fost utilizată de la aproximativ o milă distanță împotriva unei mașini, reușind să distrugă motorul acesteia fără prea mari greutăți. ATHENA se bazează pe fibra optică dopată cu elemente rare, precum erbiul, care au rolul de a servi drept amplificatori. Keoki Jackson, un angajat al companiei, a declarat că aceștia investesc în fiecare componentă a sistemului, pentru a micșora dimensiunile și a mări eficiența.

Noul laser testat are o putere de 30 de kW și combină mai multe module de amplificare a laserului într-o singură undă pentru a obține rezultatele dorite. Lockheed Martin nu este singura ce se ocupă de dezvoltarea unei asemenea tehnologii. În luna decembrie a anului trecut, marina americană a testat, de asemenea, o armă laser în Golful Persic.

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail