AlphaBetty Saga, un joc făcut de români care va cuceri smartphone-urile

, 03 Iun, 17:26

King Digital Entertainment, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de jocuri casual pentru platformele mobile și dezvoltatorii francizei Candy Crush și Farm Heroes Saga, anunță astăzi lansarea primului său joc Saga’ bazat pe construcția de cuvinte, AlphaBetty Saga. AlphaBetty este un produs dezvoltat integral de studioul King din România.

Noul joc poate fi descărcat gratuit, începând de astăzi, de pe App Store și GooglePlay și îi provoacă pe jucători să ia parte la o călătorie în lumea cuvintelor, acompaniați de o serie de personaje fantastice – un grup de șoareci aventurieri.

AlphaBetty Saga îi invită pe utilizatori să ia parte la o expediție plină de aventură, alături de Betty, un șoarece tânăr și temerar. Acțiunea se desfășoară în perioada anilor 1930 și o surprinde pe Betty care își urmează tatăl, Profesorul Alpha, și pe asistentul său loial, Barney, în căutarea cuvintelor lipsă din “Enciclopedia Universală”.

În calitate de reprezentant al universului cuvintelor, Profesorul Alpha apelează la ajutorul jucătorilor pentru a completa legendara carte. Acest joc cu rezonanță, bazat pe construcțiile de cuvinte, permite formarea familiilor lexicale urmând mai multe direcții și nu doar pe cea liniară. Astfel utilizatorii pot dezvolta cuvinte creative și se conturează noi oportunități strategice pentru jucători.

Utlizatorii trebuie să unească litere adiacente pentru a crea cuvinte, a obține punctaj și, în cele din urmă, pentru a călători printr-o lume destul de asemănătoare cu a noastră, cu excepția unui mic detaliu – este locuită de șoareci și mare parte din aceasta este construită din edificii de lactate!

”Noi, în cadrul King, ne gândim în permanență la modalități inedite prin intermediul cărora să le oferim divertisment utilizatorilor noștri. Astfel, ne diversificăm și portofoliul de jocuri”, a declarat Mihai Sfrijan, Head of Studio King București. AlphaBetty Saga îndeplinește aceste condiții și este primul nostru joc de tip “Saga” care are la bază jocuri lexicale și le oferă jucătorilor o nouă experiență ce implică gândirea strategică și îi poartă într-o lume plină de aventură.

AlphaBetty Saga se va lansa cu:

5 modalități diferite de joc:

  • Scoring: Pur și simplu creezi cuvinte pentru a colecta puncte.
  • Cheese Falls: Aduci bucăți de brânză către baza jocului pentru a le colecta.
  • Bubble Pop: Inserezi o literă dintr-un cuvânt într-un balon pentrru a îl face să explodeze
  • Word Frenzy: Creezi și colectezi un număr prestabilit de cuvinte conținând un anumit număr de litere
  • Cheddar Spreader: Împarte bucăți de branză sub diferite pătrățele de joc.
  • 140 de niveluri împărțite în trei capitole : Londra, Egipt, New York.
  • Artefacte care se pot colecta, care conțin abilități unice și pot ajuta jucătorii să depășească nivelurile dificile de-a lungul călătoriei.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail