23 mart. 2015 | 13:52

Poți să alergi, la propriu, după bani: Cum faci avere în Bitcoin cu o aplicație

ACTUALITATE
Poți să alergi, la propriu, după bani: Cum faci avere în Bitcoin cu o aplicație

FitCoin este o aplicație ce se sincronizează cu dispozitivele purtabile și vă recompensează cu bani pentru efortul depus.

FitCoin este una dintre cele mai interesante aplicații anunțate recent și ar putea populariza monedele digitale în rândul amatorilor de activități sportive. Astfel, pentru a putea mina cât mai multe astfel de monede, nu trebuie decât să depuneți efort fizic.

După cum scrie și website-ul The Next Web, aplicația este construită pentru dispozitive pentru fitness al căror software este public, ceea ce presupune pentru moment compatibilitatea cu doar 3 modele: Atlas, Jawbone 3 și Mio. Pentru a putea intra în posesia banilor, trebuie mai întâi să va faceți un cont în care să fie depozitate monedele Bitcoin. Introduceți apoi datele personale și sincronizați aplicația cu fitness trakcer-ul.

După ce începeți activitatea sportivă, aplicația înregistrează durata fiecărei sesiuni și ritmul cardiac. Pe baza unui algoritm, ea se folosește de aceste date pentru a calcula cât efort ați depus și care este valoarea acestuia în Bitcoin. În cadrul unei demonstrații, Grant Nicol, unul dintre cei implicați în dezvoltarea FitCoin, a alergat timp de 40 de secunde și a generat aproximativ 5 cenți. Astfel, suma de bani pe care cei interesați o vor putea câștiga nu este una colosală, dar, într-un caz  fericit, aceasta ar fi suficient de mare pentru a le putea plăti abonamentul lunar la sală.