A treia șansă pentru Surface: Ce aduce nou Microsoft Surface 3 între laptop și tabletă

, 31 Mar, 20:08

Microsoft revine în forță cu o nouă tabletă Surface, demnă de a concura cu iPad. De data aceasta, lucrurile stau puțin diferit cu Surface 3, acum lăsată fără Windows RT.

Spre deosebire de Microsoft Surface Pro 3, care înclină spre performanțele unui laptop, Surface 3 este mai mult o tabletă, dar cu același sistem de operare. Are aceeași carcasă elegantă din magneziu, rulează aplicații Windows și Office și vine la pachet cu un stylus.

În timp ce Surface RT și Surface 2 nu îți permit să rulezi aplicațiile Windows de bază, Microsoft dă la o parte procesoarele ARM și Windows RT în favoarea unei versiuni full a Windows 8.1, care rulează pe un procesor Intel Atom quad core. Dacă folosești Chrome, iTunes, Steam, Photoshop sau oricare dintre sutele de aplicații desktop valabile pentru Windows, vei putea în sfârșit să le folosești pe o tabletă Surface, scrie The Verge.

Cele mai notabile diferențe pot fi observate la nivelul sistemului de operare, chiar dacă nu se apropie de performanța unui laptop. Grăbește însă trecerea spre Windows 10. De asemenea, este mai ușoară și mai subțire decât predecesoarea Surface 2, având doar 8,7 milimetri grosime, și o greutate puțin peste 450 de grame. Ecranul are 10,8 inci, dar cu raport de aspect 3:2 (vechea Surface avea 16:9), camera principală este de 8 megapixeli, iar cea frontală de 3,5 megapixeli. De asemenea, are încărcare prin microUSB. Surface 3 rulează Windows 8.1 pe 64 de biţi şi va fi upgradabilă la Windows 10, cum se va întâmpla cu multe dintre telefoanele Lumia.

Se pare că prețul unui dispozitiv va porni de la 499 de dolari și va include un abonament la Office 365.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail