Vodafone M-Pesa în România: Un serviciu de plăți foarte… mobil, în test european

, 01 Apr, 23:31

Vodafone a anunțat ieri lansarea în Europa a serviciului M-Pesa, pentru trimiterea/primirea de bani și efectuarea de plăți cu telefonul mobil. România este prima țară din Europa în care este adus serviciul și, cel mai probabil, felul în care se vor mișca lucrurile aici pentru Vodafone M-Pesa va dicta strategia pentru următoarele lansări în Europa.

Vodafone M-Pesa

M-Pesa în România

Noul serviciu din România, Vodafone M-Pesa, este primul de acest tip lansat de un operator telecom, așa cum scrie și în comunicatul de presă al companiei.

Concret, românii pot trimite și primi bani sau efectua plăți, cu ajutorul telefonului mobil, fără a avea nevoie de un cont bancar. Evident, se percepe un comision pentru unele acțiuni, comision fix pe anumite trepte: 1 leu pentru depunere de bani până la 150 lei sau 3 lei dacă vreți să depuneți mai mult de 500 lei; comision de 2,5 lei daca retrageți o sumă de până la 50 lei sau 30 lei dacă retrageți mai mult de 1500 lei; pentru interogarea de sold, comisionul este de 0,01 lei.

Dacă plătiți factura la utilități sau faceți o plată la comercianții care acceptă sistemul M-Pesa, nu se percepe niciun comision. Și nici pentru activarea serviciului sau încărcarea contului cu bani.

Totuși, țineți cont de faptul că Vodafone M-Pesa nu funcționează ca bancă, așadar nu veți primi nicio dobândă dacă depuneți bani și îi lăsați în cont – nu vor face „pui”.

Vodafone M-Pesa

Sistemul pare că se potrivește foarte bine situației actuale a românilor, care în proporție de aproximativ 40% nu au încă un cont bancar, în schimb au, într-o majoritate covârșitoare, cel puțin un telefon mobil. Conform oficialilor Vodafone, telefonul mobil are în România o rată de adopție de 130%.

Evident, Vodafone M-Pesa este un serviciu lansat în condițiile acestei oportunități favorizate de mai mulți factori: șomajul și munca la negru nu stimulează deloc dezvoltarea sistemului de plată cu cardul bancar, iar pe de altă parte neîncrederea utilizatorilor face de asemenea ca această dezvoltare să se petreacă extrem de lent.

În acest cadru, un sistem precum Vodafone M-Pesa apare cu o alternativă foarte convenabilă – telefonul mobil, pe care toți îl au deja și îl folosesc de multă vreme, îl cunosc. Unde mai pui că noul M-Pesa este compatibil cu orice tip de telefon, în orice rețea, 2G, 3G, 4G, de vreme ce se bazează pe tehnologia SMS. Așadar, accesibilitatea este asigurată. Personal, cred că succesul ar fi fost mult mai facil dacă lamsarea s-ar fi petrecut iîn urmă cu vreo doi ani. În orice caz, chiar și acum, cadrul mi se pare încă suficient de favorabil.

Vodafone M-Pesa, de unde până unde

M-Pesa

Este nou în România, cel mai probabil nu ați mai auzit până acum de el, dar Vodafone M-Pesa nu este un serviciu atât de nou. A părut în 2007 prima dată, în Kenya, unde a avut și cel mai mare succes până acum – oamenii își trimit bani, plătesc facturi medicale sau diverse lucruri la comercianți, rulând anual aproximativ 21 de miliarde de dolari. De alfel, sistemul a câștigat popularitate în Africa, de la lansarea în 2007. Mai departe, în ultimul an, au existat lansări în Lesotho și Mozambic, dar și pe alte continente, în Egipt și India, iar extinderea în Asia continuă.

România este a zecea țară din lume și prima din Europa în care este lansat serviciul. Vodafone urmărește mai departe, evident, extinderea în Europa, însă momentan nu se vorbește contrect despre nicio „nominalizare”. Publicația Spiegel, totuși, a avansat ca variantă posibilă pentru următoarea lansare europeană Italia, ca țară cu o proporție relativ ridicată a populației fără domiciliu fix.

Dezvoltarea M-Pesa a ajuns la finalul anului trecut, la 31 decembrie 2013, la aproape 17 milioane de utilizatori activi, la nivel mondial, iar sumele tranzacționate se apropie de 1 miliard de euro pe lună.

Ce trebuie să știți pentru a folosi Vodafone M-Pesa?

Aveți nevoie de un cont M-Pesa, pe care vi-l deschideți la un magazin afiliat, unde trebuie să prezentați un act de identitate, așadar trebuie să aveți măcar 14 ani. Pentru folosirea serviciului, trebuie sa apelați *789#.

Odata contul creat, puteți depune numerar la orice magazin semnalizat M-Pesa, totul vi se confirmă imediat printr-un SMS. Tot de la un magazin M-Pesa puteți retrage o sumă primită, pe baza unui act de identitate.

Informațiile despre cont sunt disponibile în timp real și există și un call-center non stop, la *789. Fiecare operatiune este confirmata printr-un cod PIN, cunoscut doar de utilizator.

Magazinele M-Pesa sunt semnalizate ca atare. În principiu, la acest moment vorbim de aproximativ 300 de magazine Vodafone sau partenere, dar într-un an se va ajunge la peste 2000 de centre M-Pesa. Oricum, lista completa a centrelor M-Pesa este disponibilă și actualizată săptămânal la www.m-pesa.ro și la *789.

În România, tranzacțiile M-Pesa se derulează prin intermediul băncii Raiffeisen.

Interesant este faptul că singurele telefoane care nu sunt compatibile cu M-Pesa sunt terminalele Windows Phone 8.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail