Viber începe să ofere jocuri în aplicație

, 16 Dec, 17:30

Dacă aţi simţit vreodată că nu există suficient de mult surse de distragere pe telefon, până şi vă oferă acum un motiv suplimentar pentru a nu-l lăsa din mână.

viber pop lead

În ultimii ani, foarte mulţi posesori de smartphone au început să folosească intens Viber pentru a comunica cu prietenii de peste drum sau de peste mări şi ţări. Aceasta este o foarte vine gândită, iar de curând au integrat în ea şi posibilitatea de a realiza apeluri telefonice către numere obişnuite. Cu toate acestea, concurenţa este acerbă. Skype, de exemplu, are o istorie mult mai lungă pe piaţă, iar faptul că este o companie din portofoliul Microsoft nu face decât să ajute şi mai mult când vine vorba de extindere.

În acest context, cei de la Viber s-au gândit să-şi lărgească semnificativ aria de interese şi să introducă noi funcţionalități. Din cadrul acestei iniţiative, anunţate în urmă cu ceva timp, fac parte şi câteva jocuri. Astfel, pe lângă faptul că puteţi iniţia apeluri telefonice şi vă puteţi conversa prin intermediul unor mesaje, Viber vă va oferi şi posibilitatea să pierdeţi câteva minute zilnic prin jocuri simpliste.

Din start, Viber Games, care nu va implica să instalaţi o nouă aplicaţie Viber, ci doar să o actualizaţi pe cea pe care o aveţi deja instalată, va include trei titluri: Candy Mania, Pop şi Wild Luck Casino. Pentru că echipa de dezvoltatori din spatele popularului serviciu de VoIP nu are un istoric în dezvoltarea de jocuri, a apelat la cei de la Storm8 şi Playtika. Momentan, Viber Games este la început, motiv pentru care este disponibil doar în Belarus, Israel, Malaezia şi Singapore. În viitorul apropiat se va mări atât lista ţărilor în care puteţi experimenta acest nou serviciu, cât şi numărul jocurilor pe care le veţi avea la dispoziţie.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail