10 nov. 2014 | 11:00

Un proiect DARPA vrea să vă ajute să fiţi mai eficienţi la programare

ACTUALITATE
Un proiect DARPA vrea să vă ajute să fiţi mai eficienţi la programare

PLINY este numele unui nou proiect finanţat de menit să vă completeze programele scrise parţial pornind de la o bază de date cu milioane de programe.

Darpa autocomplet proiect programare pliny

Pentru că este un domeniu ce nu pare să mai moară vreodată, cei de la DARPA – Defense Advanced Research Projects Agency vor să vă ajute pe cât posibil să fiţi mai eficienţi la scris programe.

PLINY este un proiect realizat de Rice University ce va primi o finanţare de 11 milioane de dolari la DARPA pe parcursul a patru ani. Numele vine de la Pliny cel Bătrân, autorul unei dintre primele enciclopedii scrise vreodată. Rezultatul acestui proiect va fi o aplicaţie destinată exclusiv programatorilor ce va funcţiona precum funcţia de autocompletare a unui cuvânt pe smartphone. Dezvoltatorii săi vor agrega într-un singur loc câţiva terrabytes de linii de cod open source disponibili online şi îi vor indexa în aşa fel încât să reprezinte sursa perfectă pentru completarea unui program mai simplu sau mai complex fără dificultăţi majore.

Swarat Chaudhuri, unul dintre profesori asistenţi responsabili de proiect a afirmat că îşi imaginează un sistem prin care un dezvoltator scrie câteva linii de cod, apasă pe un buton şi restul programului apare instant. De asemenea, tot el speră că liniile cod ce vor fi descărcate de pe internet vor funcţiona din start cu bucata de program ce era scrisă anterior. La nivelul următor al proiectului, cercetătorii de la Rice University speră ca PLINY să poate tăia bucăţile inutile dintr-un program şi să-l poată optimiza pe acesta din punct de vedere al securităţii oferite.

Mai multe explicaţii pe marginea modului de funcţionare al proiectului sunt în clipul de mai jos.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele