Modul ingenios prin care Ubisoft îi penalizează pe cei care au piratat Far Cry 4

, 20 Noi, 14:30

Cei de la au decis să scoată o funcţie din meniul celor care au piratat Far Cry 4.

ubisoft Far Cry 4 FOV Piratat

Pe lângă Call of Duty Advanced Warfare, noul este unul dintre cele mai importante FPS-uri lansate în 2014. În acelaşi timp însă, este şi unul dintre cele mai piratate titluri. Pentru că era previzibil acest aspect, cei de la Ubisoft şi-au propus să fie creativi în penalizarea celor care descarcă noul joc într-un mod ilegal de pe internet.

Au început să apară în ultimele zile online tot mai multe rapoarte de persoane care nu au în meniul de configurare al jocului posibilitatea ajustării unghiului câmpului vizual. Respectivul parametru mai poartă numele de FOV sau Field of View şi ar trebui să fie foarte cunoscut de către cei care s-au jucat Counter Strike, Quake 3 sau Unreal Tourmanent. Partea interesantă constă în faptul că lipsa respectivei funcţii din meniul unor jucători, din câte se pare, implică piratarea jocului.

Alex Hutchinson, directorul responsabil de acest joc din cadrul Ubisoft, a lămurit dezbaterea printr-o postare cât se poate de simplă pe Twitter: cine nu are control asupra FOV, a piratat. Posibilitatea schimbării unghiului de vizibilitate din joc a fost introdusă printr-un patch lansat în prima zi în care a fost disponibil jocul. Din motive evidente, cei care au piratat Far Cry 4 nu şi-au putut instala respectivul update.

Nu este prima oară când un dezvoltator face un astfel de gest. În urmă cu câteva luni, cei care au piratat recent lansatul Sims 4 s-au trezit că mai multe secţiuni din joc sunt pixelate ca o formă de cenzură nejustificată. Deşi un astfel de gest nu implică sub nici o formă că cei care s-au plâns pe forumuri de probleme cu Sims 4 sau Far Cry 4 vor fi acţionaţi în judecată pentru că au piratat jocul, gestul de mustrare ar putea fi unul eficient.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail