Trailerul la Mortal Kombat X îţi aduce aminte de copilărie [VIDEO]

, 03 Iun, 11:39

Incredibil de agresiv şi de vizual, primul trailer la ne aduce aminte de ce ne-am îndrăgostit în copilărie de această serie.

ps xbox pc cross-platform Mortal Kombat X

Ştiam deja de ceva timp că se lucrează intens la un nou joc din seria şi existau câteva zvonuri că denumirea oficială a acestuia va însoţită de sufixul X. Nu ştiam însă cum va arăta acest joc şi dacă va încerca să se distanţeze sau să se apropie, prin conţinut, de vechile titluri din serie. Primul trailer, pe care îl puteţi urmări mai jos, ne răspunde la o mare parte din întrebări.

Dezvoltat de NetherReal Studios, Mortal Kombat X pare foarte convingâtor când vine vorba de menţinerea aceloraşi valori legate de agresivitate şi impact vizual. X-ul de la final va consemna faptul că aceasta este a 10-a iteraţie a unui sport foarte sângeros transpusă într-un mediu virtual.

Ca dată de lansarea, cel de-al zecelea joc din serie va beneficia de o perioadă nu foarte bine definită din 2015. Va fi vorba de un titlu cross-platform, menit să ruleze din start pe Xbox One, Xbox 360, Sony PS3, Sony PS4 şi PC. După cum se poate observa, Nintendo sare din schemă cu al său Wii U.

Momentan, nu ştim încă setul de personaje care vă va fi pus la dispoziţie în jocul final, dar trailerul aduce în centrul acţiunii aceeaşi rivalitate pe care o îndrăgim cu toţii. Sub-Zero se bate intens cu Scorpion doar pentru ca la final să ajungă fixat de un copac, într-un mod fatal. Melodia de pe fundal este Can’t Be Stopped de la Wiz Khalifa, dacă eraţi curioşi şi nu aveaţi un smartphone cu Shazam la îndemână când aţi apăsat pe Play.

Cum era de aşteptat, noul Mortal Kombat va aduce din nou în centrul atenţiei agresivitatea dusă la extrem, cu mult sânge şi oase rupte în raze X. Deranjează pe cineva?

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail