TP-Link M5360 – Un router 3G mobil… ceva mai versatil [REVIEW]

, 26 Apr, 14:44

TP-Link M5360 Review (7)

Versatilitatea este un element pe care multe din dispozitivele actuale ar trebui să îl dețină. Aceasta se traduce printr-un cuantum de funcții pe care un produs trebuie să le îndeplinească, în funcție de acel tip de produs, pentru ca mai apoi să vină și cu o altă utilitate.

TP-Link M5360 este la bază un router 3G mobil, care vine însă și cu un acumulator destul de mare, ce permite încărcarea unui smartphone sau a altui dispozitiv printr-un port USB. Desigur, un produs versatil nu trebuie să neglijeze funcția de bază pe care o satisface și nici pea cea suplimentară, care vine ca un beneficiu extra.

Design

TP-Link M5360 Review (8)

TP-Link M5360 se prezintă într-o cutie de dimensiuni mici, ce conține toate elementele necesare funcționării acestui dispozitiv: un adaptor de alimentare pentru priză, un cablu USB-microUSB pentru încărcarea dispozitivului sau a smartphone-ului din acesta.

TP-Link M5360 Review (2)

Avem manualele de utilizare, un adaptor de la microSIM la miniSIM (a se înțelege SIM-ul de dimensiuni normale, pentru că SIM-ul ca notație este o cartelă de dimensiuna unei cărți de credit) și o serie de abțibilduri tăiate pe dimensiunea adaptorului și care au ca rol menținerea cartelei microSIM în acesta.

TP-Link M5360 Review (1)

Routerul este de culoare albă, singura culoare în care este de altfel disponibil. Pe suprafața superioară, avem logo-ul producătorului și un ecran de tip OLED cu iluminare albastră.

TP-Link M5360 Review (5)

În partea superioară, există un conector microUSB pentru încărcarea acumulatorului intern sau pentru conectarea la PC.

TP-Link M5360 Review (4)

Pe partea dreaptă, se află un buton Power, apoi un buton Reset, ce poate fi acționat cu vârful unui creion, și lăcașul pentru cartela GSM și slot-ul de card microSD. Ambele sunt protejate de praf și umezeală cu ajutorul unui capac.

TP-Link M5360 Review (3)

În partea inferioară, avem conectorul USB normal, ce poate fi folosit la încărcarea oricărui dispozitiv USB.

Specificații

[table id=225 /]

Utilizare

TP-Link M5360 Review (6)

Utilizarea acestui dispozitiv este destul de simplă. Înainte de toate, avem nevoie de o cartelă de internet 3G, care poate fi obținută de la oricare din operatorii GSM, atât pe bază de abonament cât și prepaid. Slot-ul microSD poate fi folosit pe post de stick USB și se pot transfera informații pe card și de pe card doar prin intermediul cablului USB. Ar fi fost interesantă o funcție prin care toți utilizatorii conectați la router să beneficieze de informațiile de pe acel suport, doar printr-un protocol de FTP sau chiar de streaming. Slot-ul de card funcționează în teorie cu carduri de până la 32 GB, însă, spre surprinderea mea, a recunoscut și unul de 64 GB.

Conectivitatea 3G este pornită din momentul în care aprindem router-ul, iar rețeaua wireless este disponibilă și ea imediat.

Parola și SSID-ul sunt notate pe spatele  router-ului și sunt unice pentru fiecare produs. Router-ul deține și o pagină complexă de configurare pentru a stabili atât accesul la interfață cât și pentru monitorizarea traficului sau pentru schimbarea SSID-ului și a parolei sau modului de securizare a rețelei wireless.

TP-Link Admin

TP-Link Settings

Semnalul pentru rețeaua 3G este destul de bun, dovadă că înăuntru există un modem destul de puternic. Oricum, acesta depinde de mulți factori, mai ales de locul în care se află utilizatorul și de puterea antenelor din zonă.

Încărcarea durează aproape 8 ore folosind alimentatorul de priză, dat fiind și faptul că are un acumulator destul de mare.

Autonomia modemului, pornit și conectat la o rețea 3G, este de aproximativ 13-14 ore. Am făcut testul într-o zonă cu suficient semnal 3G și conectat la un singur dispozitiv, smartphone-ul. Routerul permite până la 10 dispozitive conectate simultan și, cu cât numărul lor este mai mare, autonomia poate scădea și până la 9 ore. Pe cutie se specifică o autonomie de aproximativ 17 ore, care se poate obține în condițiile optime, de exemplu cu un singur dispozitiv conectat însă și foarte aproape de o antenă de GSM, acolo unde nivelul semnalului este optim și fără alte interferențe.

Concluzii

TP-Link M5360 Review (9)

TP-Link M5360 este un veritabil companion de călătorie. Singurul impediment pe care îl văd la momentul actual este lipsa conectivității 4G. Desigur, asta poate fi și o părere personală, având în vedere că m-am obișnuit cu un astfel de dispozitiv 4G, pe care îl folosesc în mod curent și care oferă viteze net superioare. Discuția de mai sus este desigur valabilă doar în centrul orașului, 4G-ul fiind momentan limitat pentru București și alte câteva orașe mari.

TP-Link M5360 reușește să satisfacă ambele funcționalități mai bine decât mă așteptam. Prețul acestui dispozitiv este de 450 lei, și poate fi găsit desigur și la noi în țară. Vorbim totuși de un produs care a fost lansat în urmă cu o lună la MWC 2014. Atenție, însă, am observat specificații de 72 Mbps pe unele site-uri din România și țin să notez că acea viteză de 72 Mbps este doar o greșeală în descrierea produsului. Prin comparație, un router mobil 3G are un preț de la 300 la 500 lei, așadar capabilitatea de a încărca smartphone-ul din acest produs este justificată.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

O gramada de bani si unreview absolut nefolositor. Fara 4g nici nu are rost sa sumperi asa ceva. Iei de pe ebay cu 60 de dolari 4g adica

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail