Ți-e frică de Ebola? Vezi să nu-ți infectezi calculatorul

, 22 Oct, 20:45

Epidemia de Ebola care afectează Africa de Vest a speriat întreg globul iar hackerii se folosesc acum de acest lucru pentru a infecta calculatoarele.

ebola cover

Frica este un sentiment ciudat. Pe de o parte poate fi cel mai mare factor de motivație, pe de altă parte nu numai că te poate ține pe loc, ba chiar te poate aduce în niște situații dificile. Una dintre acele situații este chiar cazul de față. Cei care răspândesc malware se folosesc în ziua de azi de frica imensă generată de o posibilă răspândire a virusului Ebola în Europa și America de Nord.

Deghizate în email-uri de la Organizația Mondială a Sănătății , sursele de infectare cu acești viruși troieni și-au găsit drumul către câteva organizații foarte importante. În interiorul unui astfel de email se găsește de fiecare dată un link care vă îndeamnă să descărcați un atașament. Atașamentul respectiv nu este decât un virus care odată descărcat, va prelua controlul calculatorului fără ca victima să știe.

Informații importante ar putea fi compromise

Scopul unor astfel de atacuri este de a acumula informații din cadrul companiilor pentru a le vinde mai târziu. Partea rea este că de foarte multe ori această metodă de a transmite un virus dă roade, fiind nevoie de un mic moment de neatenție din partea unui angajat pentru a compromite un întreg sistem. Nu este prima oară când atacatorii se folosesc de astfel de știri pentru a transmite troieni și alte programe malware. Una dintre aceste știri este chiar cea a prăbușirii avionului al liniei aeriene din Malaezia de acum câteva luni.

Organizația Mondială a Sănătății nu este singura al cărei nume este folosit pentru astfel de atacuri. În anumite cazuri, atacatorii s-au folosit chiar și de numele guvernelor naționale, cum ar fi cel al Mexicului. Așa că dacă primiți un email în următoarea perioadă cu instrucțiuni despre cum să vă comportați în cazul unei epidemii de Ebola, gândiți-vă de două ori înainte de a-l deschide.

Știți că aveți de-a face cu un virus dacă primiți un mail precum cel de mai jos.

who ebola virus malware

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail