Am testat Hyperlapse de la Instagram [VIDEO]

, 27 Aug, 11:26

Instagram a lansat noua aplicație Hyperlapse pentru iPhone. Aceasta permite să realizăm videoclipuri cu viteză crescută și să le postăm apoi pe Facebook sau Instagram. E o nouă modalitate e a înregistra clipuri artistice și de a te promova, dincolo de imagini și clipuri scurte de 15 secunde.

20140827_101154

Am decis să testăm Hyperlapse pe un iPhone 4S, pentru a vedea cât de simplă este aplicația și care-i sunt secretele. Trebuie să recunoaștem că Hyperlapse e de o simplitate extraordinară și ne bucurăm că putem să filmăm fără să folosim un cont de Facebook sau de Instagram.

După instalare aplicația îți cere voie să îți folosească imaginile și microfonul, pentru a înregistra clipurile. Nu fiți speriați de asta, e foarte normal. Iar apoi, puteți începe să filmați.

Un lucru important și bun la Hyperlapse e faptul că pentru un minut și jumătate de filmare, scurtează clipul la aproximativ 12 secunde. Avem mai multe opțiuni de viteză – 2x, 4x, 6x sau maximum 12x.

În timpul filmării ni se spune cât durează clipul la viteză normală și cât de mare va fi în momentul în care îl accelerăm. Amintiți-vă că pe Instagram videoclipurile pot dura doar 15 secunde. Apoi, videoclipul înregistrat poate fi distribuit pe Facebook sau Instagram și se salvează și în telefon.

20140827_101204

Dezavantajele Hyperlapse

Hyperlapse salvează videoclipurile în telefon, așadar aveți nevoie de spațiu de stocare suficient. Pentru că dacă încărcați 15 secunde pe Instagram, acela va fi un clip de două minute. Așadar, după ce le publicați pe Instagram, ar trebui să le ștergeți din telefon.

În altă ordine de idei, Hyperlapse nu are alte dezavantaje, poate pentru că nu puteți să introduceți filtre din interiorul aplicației și nici nu puteți să editați clipul. E pur și simplu o aplicație de crescut viteza.

20140827_101141

Ce face pentru Instagram?

Poate umple rețeaua socială de conținut video care poate fi marketat apoi mai bine, pentru ca Instgaram să aibă venituri mai mari.

Cu ajutorul aplicației, prin simplitatea ei, vom pune conținut și mai interesant. Videoclipurile de 15 secunde de tip Vine erau bune, dar sunt o altă formă de artă. Iată că acum Instagram are trei tipuri de conținut, iar diversitatea e esențială.

Iată mai jos clipul făcut de noi în redacție.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail