Telefoanele cu ecrane mari, ca iPhone 6 Plus și Note 4, te fac să folosești aplicații mai mult timp

, 02 Noi, 09:15

Telefoanele cu ecrane mari îi ajută pe dezvoltatori. Dacă ai un astfel de gadget, iPhone 6 Plus, Note 4 sau altele, petreci mai mult timp în aplicații.
iphone-6 studiu smartphone ecran mare

Indiferent cât de multe telefoane cu ecrane mai încăpătoare vor ajunge pe piaţă, vor exista în continuare cei care le vor evita cu îndârjire. În acelaşi timp însă, acestea continuă să se vândă atât de bine încât până şi Apple a realizat că nu mai poate să bată pasul pe loc când a venit vorba de lansarea unui iPhone 6 cu display de 4 inci, identic cu cel de la iPhone 5.

Pentru că cineva a fost foarte curios de unde vine pasiunea pentru telefoane cu ecrane mai încăpătoare, a fost realizat un studiu. Chris Hill, director de marketing la o companie intitulată Mobida, a ajuns la o concluzie în urma unor informaţii acumulate pe o perioadă de timp destul de lungă. „Analiza datelor a arătat într-un mod cât se poate de clar impactul pozitiv pe care îl au ecranele mai mari asupra industriei“, spune acesta. Dacă nu era într-o oarecare măsură evident ce se întâmplă în mintea utilizatorilor când investesc într-un astfel de aparat, tot el explică.

„De exemplu, utilizatorii petrec semnificativ mai mult timp în aplicaţii de streaming, cum ar fi HBO Go, Netflix sau YouTube, atunci când le accesează de pe telefoane cu ecrane mai mari. Ne aşteptăm ca acest trend să continue cu cu ecrane mari“, a completat el. Singura opoziţie adusă acestui studiu vine de la IHS. Compania americană a ţinut să menţioneze că oricum, ca regulă universală, aplicaţiile de iPhone tind să genereze un profit mai mare în comparaţie cu aplicaţiile de Android, deşi telefoanele Apple au avut ecrane mai mici din totdeauna.

Una peste alta, nu trebuie să fii un om de ştiinţă să-ţi dai seama că un telefon cu un ecran mai mare te face să petreci mai mult timp vizionând filme şi navigând pe internet. Ca urmare, dacă vă încadraţi în tabăra dezvoltatorilor de aplicaţii pentru iPhone ar fi bine să nu mai evitaţi realizarea de aplicaţii optimizate pentru noile terminale ale gigantului din Cupertino.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail