12 iun. 2014 | 15:20

Starbucks se aliază cu Duracell pentru a oferi încărcare wireless

ACTUALITATE
Starbucks se aliază cu Duracell pentru a oferi încărcare wireless

Chiar dacă în interiorul cafenelelor Starbucks există prize ce pot fi folosite rapid pentru încărcarea laptop-ului, bateria smartphone-ului este mai importantă pentru mulți dintre utilizatori.

Starbucks Duracell

Starbucks a încheiat un parteneriat cu Duracell pentru a oferi sisteme de încărcare wireless pentru smartphone, în interiorul cafenelelor cu același nume. Parteneriatul a debutat în San Francisco, un oraș unde multe din noutățile din domeniu sunt testate înainte de a fi implementate la scară largă. Programul va începe în Statele Unite, însă există o șansă destul de mare ca acesta să fie extins la nivel internațional și pentru Europa și alte piețe. Un program pilot pentru câteva țări din Europa este așteptat să pornească în următoarele luni.

Trebuie notat însă faptul că sistemul de încărcare wireless din cadrul acestui program folosește tehnologia PMA, și nu cea Qi de care am vorbit până acum. Așadar, dacă dispozitivul vostru este compatibil doar cu standardul Qi, din nou vor fi ceva probleme de compatibilitate. Chiar dacă pare o alegere puțin ciudată la prima vedere, alegerea standard-ului PMA, care este mai puțin folosit, faptul că va fi implementat de Starbucks la scară largă, ar putea duce la creșterea în popularitate a acestuia. Probabil asta era și intenția lui Duracell, de a marketa un standard mai puțin popular, pentru care deține probabil patentele.

Legat de încărcarea wireless momentan nu trebuie să ne facem prea multe griji, sunt puține telefoane care o suportă din fabrică, pentru restul existând carcase și accesorii opționale.