Specificațiile tehnice pentru LG G Watch, primul ceas cu sistemul Android Wear

, 11 Iun, 18:46

LG G Watch va fi primul smartwatch ce va funcționa pe platforma Android Wear, creată de Google. Acum au apărut noi informații despre specificațiile tehnice.

 LG G Watch design Gold

Informațiile vin de la contul de Twitter @upleaks și aflăm astfel câteva detalii în premieră. De exemplu, bateria va avea o autonomie de 36 de ore. Asta ne face să presupunem că într-un regim de folosire lejer, ceasul va duce câteva zile fără încărcare. De exemplu, dacă va fi folosit mai mult ca ceas și mai puțin pentru verificarea emailurilor, probabil că nu va avea nevoie de mai mult de două reîncărcări pe săptămână.

De asemenea, aflăm și că ceasul va avea un spațiu de stocare de 4GB, ce va putea fi folosit pentru aplicații, jocuri sau muzică. LG G Watch se va conecta la smartphone-uri cu ajutorul unei conexiuni Bluetooth 4.0.

Gadgetul a fost prezentat prima dată în luna martie, însă până acum LG nu a oferit informații despre acesta. Acesta va fi lansat în cadrul conferinței anuale Google I/O, ce va avea loc pe 25-26 iunie.

Platforma Android Wear oferă funcții similare aplicației Google Now și este proiectat în așa fel încât să afișeze notificări și informații relevante pentru utilizatori.

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail