Software-ul care face ca Nexus 5 să poată fi controlat prin simpla mișcare a capului

, 12 Noi, 14:10

Un grup de cercetători tocmai a reușit să monteze pe Nexus 5 un software care permite controlul acestuia prin mișcările capului sau cu ajutorul comenzilor rostite.

sesame nexus 5

În lumea de astăzi, smartphone-urile au devenit unele dintre cele mai importante obiecte pe care le avem în posesia noastră. Aceste dispozitive, totuși, nu sunt ușor accesibile tuturor și ne referim aici mai ales la cei ce suferă de anumite dizabilități. Situația aceasta a reprezentat unul dintre motivele pentru care doi oameni de știință israelieni au ales să creeze conceptul Sesame. Împrumutând elemente din povestea lui Ali Baba și a celor 40 de hoți, telefonul poate fi deblocat cu simpla expresia ”Sesame, deschide-te” (Open Sesame).

Nu este prima oară când o astfel de idee este pusă în practică. Samsung a prezentat în trecut un concept care se dorea a fi revoluționar, însă nu s-au realizat foarte multe lucruri pe baza lui. Sesame oferă mult mai multă libertate utilizatorilor, permițându-le acestora să utilizeze telefoanele extrem de eficient. De la navigarea printre aplicații la scrierea de mesaje, orice poate fi realizat pe Sesame fără a fi nevoie de utilizarea mâinilor.

sesame nexus 5 1

Până și jocurile sunt accesibile, iar cei folosesc Sesame se pot delecta cu Angry Birds și Candy Crush. Odată ce sesiunea s-a terminat, simpla rostire a indicației ”Sesame închide-te” va opri ecranul. După cum am spus mai devreme, telefonul în sine nu este o creație personală a cercetătorilor. Avem de-a face cu un Nexus 5 pe care a fost instalat software-ul Sesame care permite recunoașterea mișcărilor capului folosindu-se de camera frontală, dar și a comenzilor vocale.

Conform celor de la Engadget, telefonul se va dovedi extrem de util pentru orice persoană care nu își poate folosi brațele. Creatorii au deja o campanie pe Indiegogo. Pentru 350 de dolari donați, veți putea fi printre oamenii care vor beneficia de Sesame printr-un Nexus 5 cu software-ul deja instalat. Campania are ca scop strângerea unei sume de 30.000 de dolari, iar dacă totul merge bine, produsul ar putea intra în producție în viitorul apropiat.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail