Smartphone-ul Amazon își face o semi-apariție în online

, 05 Mai, 14:40

Smartphone-ul celor de la Amazon reprezintă un subiect de discuție destul de aprins în ultimele săptămâni.

Smartphone Amazon

Motivul nu este doar dispozitivul în sine, ci și numele destul de sonor al producătorului, care a avut un mare succes cu segmentul de tablete și e-readere lansate de-a lungul timpului. Avantajul lui Amazon este că, pe lângă titulatura de producător, pe care și-o asumă în cazul dispozitivelor mobile, are și un lanț foarte bun de distribuție și o clientelă foarte vastă. Astfel, își asigură din start un succes destul de mare cu aproape orice produs sau serviciu pe care îl lansează. În plus, datorită faptului că este un nume atât de mare în industria online, presa va scrie tot timpul despre el.

Imaginea de mai sus nu este confirmată, este mai degrabă o randare 3D a dispozitivului, așa cum îl văd cei de la BGR.com, unde a apărut prima dată informația. Se spune că smartphone-ul Amazon ar avea un display cu o diagonală de 4.7 inci, cu o rezoluție de 1280×720 pixeli, un procesor Qualcomm Snapdragon, 2 GB memorie RAM, și cel mai interesant, 6 module de cameră foto care ar putea ajuta la construirea interfeței 3D a acestuia.

Se spune de asemenea că acesta nu va fi singurul smartphone pe care îl va introduce Amazon în scurt timp și că, alături de alte modele, va beneficia de un plan de trafic de internet mobil, special dezvoltat de companie pentru utilizatorii smartphone-ului. În următoarele două luni vom afla probabil mai multe informații despre acest smartphone, având în vedere că o posibilă lansare ar putea avea loc în al treilea trimestru al acestui an.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail