Sharp uimește din nou cu un super telefon: Aquos Zeta SH-01G

, 09 Oct, 08:30

Zeta SH-01G nu ajunge în România prea curând, dar are șanse să fie cel mai interesant telefon la început de toamnă.

Sharp-Aquos-Zeta-SH-01G_1-201410584537

În contextul în care piaţa de terminale mobile este asaltată cu smartphone-uri, nu îmi vine să cred uşurinţa cu care cei de la Sharp anunţă nişte dispozitive originale, frumoase şi performante.

Cel mai nou gadget al companiei poartă numele de Zeta SH-01G şi a fost anunţat zilele trecute la târgul de tehnologie CEATEC 2014. Supranumit „telefonul inimă“ (în trad.: heart – inimă) şi mergând pe tradiţia aparatelor din anii trecuţi, acesta va fi oferit în exclusivitate doar prin intermediul operatorului de telefonie NTT DoCoMo din Japonia.

Va fi construit în jurul unui display Full HD generos cu o diagonală de 5,5 inci de tip IGZO. Cei care au avut ocazia să interacţioneze cu el au afirmat că este atât de impresionant încât este imposibil să-l penalizezi când vine vorba de ecran. La interior, ascunde un procesor quad core Qualcomm Snapdragon 801, tactat la 2,3GHz, ajutat de 2GB de memorie RAM şi o memorie internă de 32GB extensibilă printr-un microSD.

Pentru captura fotografiilor, are un bliţ foarte puternic şi abilitatea de a imortaliza conţinut video la rezoluţii native de până la 4K. Camera frontală este de 2 megapixeli. În rest, configuraţia mai ascunde conectivitate WiFI, WiFi Direct, Bluetooth 4.0, DLNA, GPS şi GLONASS. Sistemul de operare preinstalat va fi Android 4.4 KitKat, în timp ce bateria internă promite, prin cei 2800mAh, să vă ţină departe de priză mai mult de o zi.

În Japonia, aparatul va fi disponibil la operatorii de telefonie locali începând cu luna noiembrie în patru culori: Indigo, Alb, Cyan şi Coral. Ca de fiecare dată în ultimii ani, marele atu al acestui gadget este rama aproape inexistentă.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail