Samsung Galaxy S6 va fi cel mai performant telefon al coreenilor. A apărut lista cu posibilele specificații

, 05 Dec, 11:30

În prima jumătate a anului viitor Samsung va lansa Galaxy S6, telefonul despre care se spune că va beneficia de un design complet nou.

samsung

Samsung Galaxy S6 va deveni în curând probabil cel mai așteptat telefon de la Samsung. Zvonurile despre viitorul model din seria Galaxy S au început să apară de ceva vreme, iar de atunci interesul în legătură cu smartphone-ul coreenilor a crescut considerabil. De la variante Edge, la diverse elemente de hardware, aproape orice aspect al lui Samsung Galaxy S6 a fost abordat până acum. Cele mai noi zvonuri, însă, vin de pe AnTuTu, unde chinezii de la CNMO au descoperit benchmark-ul unui telefon Samsung necunoscut.

Samsung Galaxy S6 cu ecran QHD și Android 5.0 Lollipop

Smartphone-ul de pe AnTuTu are indicativul SM-G925F și se crede că este chiar viitorul Samsung Galaxy S6, principalul motiv pentru acest lucru fiind specificațiile de top al dispozitivului. Acesta este dotat cu un procesor octa-core Exynos 7420, 3GB RAM și 32GB spațiu intern de stocare a datelor. Camera foto principală va avea nu mai puțin de 20 de megapixeli, în timp ce camera foto secundară va avea 5. Smartphone-ul va rula Android 5.0 Lollipop și va avea, printre altele, un ecran de 5,5 inci cu rezoluția QHD (2.560 x 1.440 de pixeli).

samsung galaxy s6

Dar cele mai mari așteptări sunt la capitolul design. Fiecare nou telefon Galaxy S era înainte creat mai mult sau mai puțin pe baza precedentului, împrumutând mult elemente din construcția acestuia. Pentru Galaxy S6, Samsung se zvonește că ar fi ales să pornească de la zero (de unde și numele de cod folosit în cazul de față), telefonul urmând să aibă un aspect diferit față de predecesorii săi.

Un posibil Samsung Galaxy S6 Edge

De asemenea, Samsung Galaxy S6 și versiunea Edge a sa ar urma să fie lansate în același timp, cum s-a întâmplat cu Galaxy Note 4, chiar dacă nu vor fi disponibile pe toate piețele în același timp. Acest Edge va beneficia de un ecran curbat pe marginea din dreapta pe care pot fi afișate informații suplimentare, cum ar fi mesaje, apeluri pierdute, notificări de pe Facebook, mail-uri și multe altele. SamMobile a fost sursa acestui zvon privind existența Galaxy S6 Edge.

Având în vedere că mulți au fost dezamăgiți de Samsung Galaxy S5, presiunea este mult mai mare pe coreeni. Aceștia trebuie să creeze un dispozitiv de top nu numai ca să relanseze seria Galaxy S, ci și pentru a-și îmbunătăți situația financiară. Rămâne de văzut dacă Samsung Galaxy S6 se va dovedi un succes.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Procesorul e praf , nu e octa real

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail