15 dec. 2014 | 13:25

Revenirea BlackBerry: Classic este al doilea telefon de mare succes la precomandă

ACTUALITATE
Revenirea BlackBerry: Classic este al doilea telefon de mare succes la precomandă

BlackBerry a avut o perioadă proastă în ultimul an și jumătate, dar pe final de 2014 pare că își revine miraculos. Ultimul hit se numește BlackBerry Classic și în Statele Unite ale Americii a fost epuizat la precomandă.

john chen director blackberry cu passport si classic

John Chen, directorul BlackBerry, ține în mână cele două telefoane de succes din 2014: Passport și Classic.

BlackBerry Classic este un hibrid pentru compania canadiană. Folosește BlackBerry OS 10, dar are aspectul cu care milioane de utilizatori s-au obișnuit, integrând chiar și un touchpad, deși are ecran tactil. Telefonul ajunge oficial pe piață pe 17 decembrie, dar precomenzile au început deja și în SUA au fost epuizate unitățile de pe stoc, scrie GSMArena.

Telefonul Classic mai este disponibil în alte țări, dar acest succes nord-american înseamnă mult pentru companie. Marchează o revenire în rândul utilizatorilor și încheie 2014 cu două telefoane de succes: Passport, cu forma sa pătrată și cât un pașaport, și Classic. Cel dintâi a avut un succes la fel de mare la precomandă, 200.000 de unități fiind epuizate în șase ore pe site-ul companiei și în 10 ore pe site-ul Amazon.

Ca dotări, BlackBerry Classic este sub Passport, dar totodată se adresează altui tip de public, unul mai conservator și fidel BlackBerry. Are un ecran de 3,46 inci la rezoluție 720×720 pixeli, 2GB de memorie RAM, 16GB spațiu de stocare, un procesor dual-core, o cameră de 8 megapixeli și o baterie de 2.515 mAh. Sistemul de operare este BlackBerry 10 pe care compania l-a lansat la începutul anului 2013. Prețul „de magazin“ va fi de 450 de dolari.

Într-o scrisoare adresată clienților BlackBerry, John Chen, directorul companiei, spunea la finalul lunii octombrie că BlackBerry Classic reflectă stilul conservator cu care compania și-a obișnuit clienții. „Este dispozitivul care mereu s-a simțit potrivit în mâinile tale și mereu s-a integrat în ritmul vieții tale active. (…) Inovație e un cuvânt folosit prea mult și imprudent. Inovația nu e despre a da lucrurile peste cap pentru a face ceva nou, e despre a îmbunătăți ceva ce deja funcționează bine“, spunea Chen. În acest sens, Classic ar trebui să fie acea inovație BlackBerry. Scrisoare e completă pe site-ul CrackBerry.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele