Panoul frontal de la HTC One M9 ajunge pe internet cu noi detalii despre aparat

, 10 Dec, 15:40

Interesul pentru următorul vârf de gamă de la HTC a crescut semnificativ în ultima perioadă, fiind foarte probabil ca să fie un viitor succes de piaţă.

htc-one-m9-front-panel-leaked-480x640

Cu cât ne apropiem mai tare de finalul de an cu atât ne pregătim mai tare pentru recepţia noilor vârfuri de gamă de la giganţii din industrie. Nu de alta, dar zvonurile s-au înteţit atât despre Galaxy S6 şi LG G4, cât şi despre HTC One M9 şi Xperia Z4/Z3X.

De această dată vorbim despre viitorul . Pe lângă faptul că este foarte posibil să ajungă în lumina reflectoarelor la CES 2014 în ianuarie sau la MWC în Barcelona, nu este deloc exclus să includă câteva elemente design din HTC One sau One M8. Dacă sursa celor de la Nowhereelse.fr este de crezut, imaginea de mai sus ar trebui să includă un posibil panou frontal pentru One M9. Acesta ne duce cu gândul la rame din ce în ce mai mici, o trăsătură care a devenit standard în industrie. Ca de fiecare dată, chiar dacă astfel de componente ajung deseori pe internet pentru dispozitive mult aşteptate, ar fi bine să aveţi în permanenţă un grad sporit de reticenţă pentru autenticitatea ele.

În ceea ce priveşte restul specificaţiilor pentru HTC One M9, au exista rapoarte contradictorii legate de diagonala panoului. Unii au zis că ar putea avea 5,2 inci, în timp ce alte surse s-au aruncat la 5,5 inci. Partea de procesare ar trebui să fie asigurată de iminentul Qualcomm Snapdragon 810, dar sunt şanse destul de mari ca lansarea respectivului SoC să fie amânată.

În definitiv, până acum nimeni nu ştie exact cum va fi următorul smartphone HTC, iar producătorul refuză să comenteze pe marginea zvonurilor. Ne putem totuşi aştepta ca taiwanezii să nu renunţe la construcţia metalică.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail