Până și pereții vor fi inteligenți în viitorul ultraconectat imaginat de Intel [INTERVIU]

, 11 Dec, 21:06

În cadrul Intel Education Summit 2014, eveniment desfășurat săptămâna trecută, în Istanbul, Turcia, am discutat cu experții Intel despre tehnologiile viitorului, despre viitorul ultraconectat și toate posibilitățile pe care le deschide Internetul Tuturor Lucrurilor. 

intel brian quinn

Am stat de vorbă cu Brian Quinn, de la Intel Labs Europe, dar și cu Guenther Juengerdirector Corporate Affairs Intel EMEA. Internetul Tuturor Lucrurilor (Internet of Things) va lua multe forme, dar va fi alcătuit, în mare, de computere de dimensiuni foarte mici. Asta oferă atât Galileo, cât și Edison, două platforme lansate de Intel în ultimii doi ani. Quinn orbește despre prăjitoare de pâine inteligente care pot să-ți arate, în timp real, pe smartphone, cât de tare se prăjește felia. ”Dispozitivele de acest gen vor trebui dotate cu procesoare foarte mici, foarte eficiente din punct de vedere al consumului de energie”.

Computerul Edison are dimensiunile unui card SD, dispune de conexiune WiFi și poate fi folosit pentru a creea dispozitive purtabile. Cei de la Intel au organizat chiar și o competiție pe această temă, care a dat naștere unei drone pe care o poți purta la încheietură.

Vorbind la pereți inteligenți?

Quinn are ochii vioi și plini de interes și vorbește pe un ton călduros, de dascăl priceput. ”Dacă te gândești la cardul SD cu SoC-ul în interior (n.red. – System on Chip), îți dai seama că este o interfață. Îl poți conecta pur și simplu la ceva. Cât de mic ar putea să ajungă? De dimensiunile unui card microSD. Asta deschide nenumărate posibilități. Putem integra computere în masă, în scaun, chiar și în pereți. Le putem folosi pentru fațadele clădirilor, pentru a măsura nivelul de umiditate sau pentru a identifica slăbiciunile infrastructurii”, a declarat Brian Quinn, pentru Playtech.

Totuși, nu numai hardware-ul va fi important în acest viitor ultra-conectat. Quinn a explicat că va fi nevoie și de aplicații pentru astfel de tehnologii. ”Pentru Internetul Tuturor Lucrurilor, aplicațiile vor fi pe bază de alertă. Lumea va fi anunțată instant când un anumit prag valoric va fi depășit. O alarmă îți va spune că nivelul umezelii peretelui este prea mare sau infractura este slăbită”, a explicat reprezentantul Intel Labs Europe.

Dacă vi se pare că mai e mult până în ziua în care până și pereții vor fi inteligenți, vă înșelați. Tehnologiiile despre care discută Quinn ori există deja și vor deveni mai puțin costisitoare, ori urmează să fie prezentate în viitorul foarte apropiat. ”Revenind la computerul Edison și la familia de procesoare Quark (n.red. – procesoare cu care sunt dotate platformele Galileo și Edison, dar care deja au fost implementate și în unele orașe inteligente), aceste tehnologii sunt dovada că sistemele de calcul pot avea prețuri accesibile și pot fi folosite în numeroase scopuri. Aș spune că viitorul acesta este deja aici, doar că mai trebuie descoperite ideile, modelele de afaceri”, a mai explicat Brian Quinn. Aceste sisteme de calcul minuscule își vor găsi loc și în hainele noastre, chiar și în medicamentele pe care le înghițim și există deja câteva concepte în acest sens.

edison

Tu creezi viitorul

Intel Galileo și Intel Edison sunt platforme create, în special, pentru inventatorii de astăzi și de mâine. Platforma Galileo, de exemplu, a fost donată de Intel mai multor universități din întreaga lume, inclusiv din România. Aceasta poate fi folosită ca o placă de dezvoltare Arduino și poate da naștere unor roboți, de exemplu, sau unor sisteme de iluminare inteligente, care îmbunătățesc experiența vizionării unui film (proiect realizat de mine cu o astfel de placă).

Nu e de mirare că cei de la Intel sunt de părere că oamenii obișnuiți, pasionați de tehnologie, vor avea un rol foarte important în viitorul ultraconectat. ”Intenția noastră, de la început, a fost să ne adresăm creatorilor. Viitorul computerelor ține de imaginație. Noi facem platformele, trebuie gândit ecosistemul. Filosofia noastră se învârte în jurul inovării cu ajutorul parteneriatelor. Puterea pe care noi o aducem – procesorul, software precum Intel Security, Windriver, partea de cloud, adică Cloudera – nu este suficientă, pentru că nu poți oferi chiar totul. Inovațiile trebuie să vină de la creatori. În mod tradițional, această comunitate de oameni pasionați s-a aflat mereu în spatele tehnologiilor de ultimă oră”, a explicat reprezentantul Intel. 

Ce e la încheietură mai are nevoie de corectură

Cei de la Intel au deja pe piață câteva dispozitive menite să le ofere oamenilor un stil de viață și mai conectat. Vorbim despre brățara MICA, dar și despre smartwatch-ul Basis (achiziționat de Intel), două dispozitive care au primit review-uri foarte bune în presa din străinătate, fiind lăudate pentru faptul că adună datele foarte bine și că oferă utilizatorilor numai funcționalitățile de care au nevoie.

”Oamenii vor avea mai mult de un dispozitiv inteligent purtabil. Și mai au și un laptop sau o tabletă, dar și un smartphone. Deodată, ca individ, dispui de nenumărate metode de a colecta date despre tine. Provocarea este, pentru aceste dispozitive, să le facem să comunice mai bine între ele. În general, cu dispozitivele Internet of Things trebuie să înțelegem, înainte de toate, care date sunt importante și care date nu sunt importante. Nu poți și nu vrei să reții toate datele generate.”

Anul trecut, într-un interviu acordat ”Adevărul”, a Mike Bell, directorul diviziei New Devices din cadrul Intel, a declarat că nu crede încă în ceasurile inteligente. „Iubesc la nebunie ceasurile. Mulţi oameni în zilele noastre nu poartă ceasuri. Ceasurile pe care eu le port, le port pentru că îmi plac foarte mult. Cred că pentru ca ceasurile inteligente să fie adoptate de un număr mare de utilizatori trebuie să aibă elementul de „fashion“ pe care nu l-am văzut până acum la modelele existente. Vor mai trebui să îi convingă pe oameni că un astfel de gadget merită şi să-i convingă să-l poarte la încheietură. Există potenţial. Cred că tehnologia purtabilă va avea succes. Dar nu ştiu dacă asta este forma potrivită. Poate nu am văzut încă setul potrivit de funcţii. Dacă cineva ar putea construi ceva care să arate aşa (arată spre ceasul mecanic de la mână) şi care să aibă funcţiile unui ceas inteligent, l-aş cumpăra imediat. Nu sunt dispus să fac un compromis“, a explicat el atunci.

L-am întrebat pe Guenther Juenger, director Corporate Affairs Intel EMEA, dacă Mike Bell a fost convins, în cele din urmă, de smartwatch-uri. Domnul Jeunger este un om impozant, nu prin statură, ci prin experiența pe care o are, dar și prin felul sobru de a se manifesta. Vorbește lent, pe un ton autoritar și are o voce groasă. ”Aceste dispozitive sunt pentru early-adopters. Nu sunt pentru toată lumea. Dar cred că asta a fost situația cu orice fel de tehnologie. Îmi amintesc când eram student și am cumpărat primul PC și am cheltuit o mulțime de bani pe el. Nevasta mea mi-a spus că sunt nebun, și pe bună dreptate, pentru că era, mai mult sau mai puțin, o mașină de scris inteligentă. Cred că acesta este cazul și pentru dispozitivele purtabile inteligente. Ele există pe piață, au diverse funcționalități, dar sunt multe lucruri care trebuie dezvoltate în timp: hardware-ul, software-ul, analiza datelor și conectarea la cloud. Valoarea lor va crește în timp. Trebuie ca lumea să zică: «wow! îl vreau!»”, a declarat Juenger. 

De la mic la mare

Dar la Internetul Tuturor Lucrurilor vor fi conectate și lucruri de dimensiuni foarte mari. Quinn explică că o mare parte dintre dispozitivele care vor fi legate la Internet sunt lucruri relativ banale. Vorbim despre utilajele din fabrici, despre sistemele HVAC (care controlează ventilația și încălzirea în clădiri). Din aceste zone se poate face cel mai mult profit. Pentru asta, cei de la Intel au platforma Moon Island, care integrează SoC-ul Quark, sistemul de operare Windriver OS și soluția de securitate Intel Security. Această platformă le permite celor interesați de conectarea utilajelor la online să o facă mult mai ușor, fiind o soluție completă.

În plus, spune Juenger, o transformare majoră va avea loc la nivelul rețelelor energetice. Acestea vor fi și ele conectate la cloud. ”Deocamdată există un sistem învechit de a livra energia în casele oamenilor. Nu ai o buclă de feedback ca să vezi exact câtă energie a fost consumată cu folos. De asta se construiește rețeaua electrică inteligentă. Este un efort de multe miliarde de dolari”, a explicat expertul Intel.

Securitatea Internet of Things

”Securitatea este foarte importantă. Mereu vor exista vulnerabilități când vorbești despre dispozitive conectate”, a declarat Quinn, vorbind despre faptul că experții Kaspersky preconizează că 2015 va fi anul în care dispozitivele Internet of Things vor fi atacate. Intel se simte pregătită pentru acest val de atacuri. ”Există amenințări și astăzi, există amenințări care vizează clienții de rând, amenințări la nivel de întreprindere. Vor exista amenințări pentru Internetul Tuturor Lucrurilor? Cu siguranță. Dar trebuie mereu să ții cont de securitate, să ai mereu planuri în caz de criză și nu am niciun motiv să cred că riscurile vor fi mai mari în 2015 decât sunt acum și avem cele mai bune servicii de securitate”, a explicat reprezentantul Intel Labs Europe.

„Am investit foarte mult în securitate încă de la nivelul procesorului. Am implementat soluții de securitate chiar și acolo”, a completat și Juenger. ”Trebuie să ne asigurăm că facem viața hackerilor extrem de dificilă și că genul acesta de atacuri ar fi incredibil de costisitoare. La un moment dat, cred chiar că va fi aproape imposibil să pătrunzi în astfel de dispozitive, pentru că va fi mult prea complicat”, a spus el.

intel guenter juergen

Analiza datelor, la fel de importantă ca și rafinarea petrolului

Abilitatea de a analiza datele și partea de Inteligență Artificială este puțin în urmă, dacă este să comparăm cu ritmul în care se generează datele. Dar acesta este un lucru normal. Cantitatea de date va crește, înainte ca analiza și Inteligența Artificială vor fi optimizate.

Guenther Juenger, director Corporate Affairs Intel EMEA, crede că, odată cu creşterea în popularitate a cloud-ului şi a dispozitivelor care alcătuiesc Internetul Tuturor Lucrurilor, va fi nevoie de crearea ne noi tipuri de locuri de muncă.

”Când toate dispozitivele vor fi conectate la Internet, acestea vor produce o cantitate enormă de date. Aceste date, chiar şi în prezent, sunt văzute, în unele locuri, ca petrol nerafinat. Petrolul nerafinat nu are niciun fel de utilitate. Ceea ce facem din el are valoare pentru noi, pentru că ne ajutăm să ne deplasăm din punctul A în punctual B. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul datelor. Este nevoie de inteligenţă şi de analiză pentru a trage conluziile corecte din cantitatea aceasta enormă de date pe care o producem şi pentru a putea să o folosim cum trebuie. Aceasta este una dintre zonele de interes care prinde rapid popularitate”, a declarat Juenger, pentru ”Playtech”, în cadrul Intel Education Summit 2014. Potrivit analiştilor de la IDC, în următorii 20 de ani, numărul dispozitivelor conectate la Internet va ajunge la 50 de miliarde.

”Abilitatea de analiza datele va deveni o aptitudine foarte căutată în societate”, a declarat Quinn, pentru ”Playtech“. Posturi precum ”data scientist” sau ”data analyst” vor fi create în viitorul apropiat. Quinn mai este de părere că acest domeniu va evolua atât de mult încât ”toată lumea va trebui să fie «data smart» (trad. – să aibă cunoştinţe legate de date).

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail