12 oct. 2014 | 16:43

Oppo N3 va fi lansat luna asta. Cu ce vine noul vârf de gamă chinezesc

ACTUALITATE
Oppo N3 va fi lansat luna asta. Cu ce vine noul vârf de gamă chinezesc

Oppo N3 este unul dintre cele mai mai așteptate smartphone-uri chinezești. S-au auzit numeroase zvonuri, iar acum avem și o dată oficială de lansare.

oppo n3

Noul Oppo N3 a apărut în numeroase imagini de presă, așa că nu mai este nicio surpriză privind aspectul acestuia. Telefonul va fi lansat pe data 29 octombrie, sub motoul ”One More Step. N3. Designed for Life”.

Oppo N3, succesorul lui Oppo N1, va avea un ecran de 5,9 inch cu rezoluție 1920×1080. Puterea de procesare vine de la un Snapdragon 805 quad-core și de la o memorie RAM de 3GB.

Camera foto de 13MP se poate roti, ca și în cazul N1, la 206 grade, pentru a surprinde fotografii și clipuri video.

Zvonurile vorbesc și despre două versiuni ale telefonului, una cu carcasă din aliaj de lithium și o alta cu carcasă din oțel inoxidabil.

Nu se știe exact când telefonul va fi disponibil în magazine, sau care va fi prețul acestuia, dar ne putem aștepta la un vârf de gamă cu preț rezonabil.

Cel mai probabil smartphone-ul nu va ajunge oficial în România, dar va putea fi cumpărat online de pe site-ul oficial, sau de la retailerii din străinătate.