Viitorul HTC One, la primele zvonuri: Ecranul mult mai bun e marea noutate

, 11 Noi, 07:50

Cu câteva luni înainte de lansarea posibilă a noului vârf de gamă de la HTC, specificaţiile tehnice pentru au început să circule pe internet.

HTC-One-M9-Colours

Mai e puţin şi se termină 2014, momentul perfect pentru a începe dezbaterile pe marginea care vor încerca să ne mănânce banii în 2015. Din această categorie face parte şi urmaşul bătrânului HTC One.

Deşi nu ştim sigur dacă se va ascunde sau nu în spatele titulaturii de HTC One M9, putem fără probleme să bănuim că acesta va fi numele următorului vârf de gamă al taiwanezilor. Pe lângă faptul că este foarte probabil ca respectivul gadget să ajungă în lumina reflectoarelor la Mobile World Congress 2015 la Barcelona, acum aflăm că s-ar putea să se rezume la un display de 5,2 inci cu o rezoluţie nativă de 2560 x 1440. Aceste două valori se reflectă într-o densitate de pixeli impresionantă de 564ppi.

Partea de procesare este foarte probabil să fie asigurată de un Qualcomm Snapdragon 805, ajutat de 3GB RAM şi 64GB de memorie internă. O versiune cu 128GB de memorie reprezintă de asemenea o posibilitate. În conformitate cu trendul pieţei, cele două camere vor fi mai performante, iar bateria va asigura o durată de viaţă sporită a aparatului. Având în vedere că mai sunt câteva luni bune până va ajunge în magazine, ar reprezenta un handicap semnificativ dacă nu va veni preinstalat cu Android 5.0 Lollipop.

Designul general al aparatului va rămâne cel mai probabil similar cu cel de la HTC One M8, fanii brandului apreciind foarte tare construcţia metalică şi sentimentul pe care ţi-l oferă gadgetul atunci când îl ţii în mână. Preţul, de asemenea, va fi neschimbat.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail