NZXT pregătește lansarea unui nou produs, chiar la ei pe site

, 09 Ian, 20:28

NZXT este un nume important pe segmentul de carcase și sisteme de răcire pentru PC-uri. Aceștia se pare că pregătesc lansarea unui nou produs la ei pe site.

NZXT lansare

NZXT dă senzația că ar fi ceva cu adevărat revoluționar, pentru că, așa cum se întâmplă cu produsele interesante, compania are un obicei de a face puțin buzz pe această temă. Teaser-ul de la ei de pe site afișează și o numărătoare inversă ce sugerează încă 5 zile de așteptare. Având în vedere segmentul de produse pe care activează și la care se pricepe cel mai bine, nu poate fi decât o carcasă rori un sistem de răcire revoluționar. După imaginea de mai sus, în care se poate distinge o suprafață reflectivă și probabil un buton de Power, tindem să credem că ar fi vorba de o carcasă.

Seria X40 și X60 de carcase se vinde destul de bine, precum și faptul că au trecut câteva luni bune de la ultima lansare, accentuează conceptul de o carcasă nouă. Imaginea este totuși destul de vagă ca să ne dăm seama dacă e vorba de un produs pentru plăcile mini ITX sau o carcasă masivă de gaming. Până pe data de 15 ianuarie nu putem decât să mai așteptăm.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail