29 apr. 2014 | 20:00

Nvidia Titan Z suferă o mică amânare pentru lansarea oficială

ACTUALITATE
Nvidia Titan Z suferă o mică amânare pentru lansarea oficială

Nvidia a amânat lansarea lui Titan Z chiar astăzi, când placa trebuia să ajungă în retail.

Nvidia Titan Z

S-a menționat faptul că Nvidia dorește să facă ceva modificări asupra sistemului de răcire al plăcii. Gurile rele spun că e vorba de ceva îmbunătățiri din punct de vedere performanță pentru a putea ține pasul cu alternativa de la AMD, Radeon R9 295X2. Era vorba că frecvențele de lucru ale plăcii sunt departe de monstrul grafic al competitorului. Nvidia Titan Z are o frecvență de lucru a procesoarelor grafice de 695 MHz cu un Turbo Boost de 730 MHz și o frecvență a memoriilor de 7000 MHz. Cantitatea de memorie disponibilă este de 2 x 6 GB, cu un bus de 2 x 384 biți. Alimentarea se face prin doi conectori cu 8 pini de tip PCI Express și prin slot-ul plăcii desigur.

Prețul de retail ar fi fost de 3000 de dolari și nu se știe dacă va avea loc o modificare a acestuia.

Chiar dacă vor exista modificări ale frecvenței și nu numai ale sistemului de răcire, este bine de știut că Radeon R9 295X2 are o memorie de 8 GB ce funcționează la 5000 MHz, mai puțin decât Titan Z, mod prin care compensează cu frecvența de lucru a GPU-ului. Pe de altă parte TItan Z este promovată ca o placă pentru entuziaști și în special pentru dezvoltatori nu numai pentru gamerii înrăiți cu un buget nelimitat.

De asemenea, în faza de pre-release placa ar ocupa două slot-uri PCI, iar în varianta finală distanțierul ar fi fost de 3 slot-uri, pentru a împiedica utilizatorul să monteze o altă placă ce ar putea obtura sistemul de răcire al lui Titan Z.

Titan Z Nvidia