Noul CEO Microsoft este Satya Nadella

, 04 Feb, 18:05

Este oficial, noul CEO Microsoft este Satya Nadella, un veteran al segmentului de server și enterprise în aceeași companie.

Microsoft noul CEO Satya Nadella

Căutarea lui Microsoft pentru un nou CEO a luat sfârșit, Satya Nadella fiind cel mai bun candidat pentru acest post, și cel ales în final în cursul acestei săptămâni. Acesta îi va lua locul lui Steve Ballmer, permițându-i acestuia să se retragă mai devreme. Satya Nadella lucrează în cadrul companiei de 22 de ani, și este conștient de provocările care îl așteaptă în acest nou rol de conducere. Microsoft a încercat să îi găsească un înlocuitor lui Steve Ballmer încă de la finalul anului trecut, amânând decizia pentru începutul acestui an.

”Este o onoare pentru mine să conduc această companie. Am avut succese mărețe și suntem dornici să realizăm mai mult. Aceasta este o perioadă critică pentru industrie și pentru Microsoft, și ne îndreptăm spre vremuri mai bune odată cu evoluția tehnologică. Rolul nostru este acela de a ne asigura că Microsoft prosperă pe segmentul mobile și cloud.” a declarat Nadella într-un mesaj intern pentru angajații companiei.

În același timp cu numirea lui Nadella drept CEO Microsoft, președintele Bill Gates cedează locul său pentru postul de consilier pe domeniul tehnologic. Acesta îl felicită pe Nadella pentru noua sa poziție, cei doi fiind destul de apropiați și urmând să lucreze împreună în cadrul dezvoltării de noi produse.

Satya Nadella s-a alăturat companiei acum 20 de ani, s-a născut în India în 1969 și a studiat Inginerie Electrică la Universitatea Mangalore înainte să se mute în Statele Unite, și să își continue studiile la Universitatea din Wisconsin-Milwaukee. El a lucrat inițial la rivalul lui Microsoft, Sun Microsystems înainte de a pleca la Redmond pentru a obține un post la divizia de online a lui Microsoft. Acesta a avut o serie de roluri în cadrul companiei, a lucrat în divizia de business pentru Microsoft Office și are ceva experiență și cu motorul de căutare Bing. Cel mai important a fost însă rolul său în construirea business-ului de servicii cloud ale companiei.

Nadella a avut un rol crucial în tranziția de la server-client la infrastructura de tip Windows Azure. Recent, acesta s-a axat din nou pe business-ul cloud, în special pentru produse ca Bing, SkyDruve, Xbox Live și Skype.

Primul clip de mai jos reprezintă primul interviu al lui Nadella ca CEO Microsoft, iar al doilea îl înfățișează pe Bill Gates care îi urează bun venit pe postul de CEO al companiei:

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail