Nexus 6 ar putea avea și el un senzor pentru citirea amprentei

, 01 Mai, 12:00

Sunt sigur că deja sunt mulți care se întreabă cum va arăta noul smartphone de la Google, Nexus 6. Momentan, nici noi nu știm.

Nexus 6

Supoziții despre Nexus 6 se pot face la orice oră, însă în afară de specificații puțin mai ridicate cu cele ale dispozitivelor actuale sau un display puțin mai mare și cu rezoluție din nou, puțin mai bună, nu avem idee ce alte elemente ar mai putea fi introduse. Totuși, mergând pe ideea că și Google își dorește un sistem de plată cât mai sigur și mai eficient, Nexus 6 ar putea deține un cititor de amprentă.

Cei de la AndroidGeeks.com sunt de aceeași părere. Aparent Google este în discuții cu o serie de producători de senzori de amprentă din Asia, lucru ce ne duce cu gândul la acest elemente pe următorul lor feature-phone. Momentan, singurele dispozitive ce dețin un astfel de senzor și posibilitatea de criptare a parolelor sunt iPhone 5S și Galaxy S5.

Desre specificații, aceleași zvonuri ca și până acum, un procesor Qualcomm Snapdragon 805, 3 GB memorie RAM, capacitate de stocare de 16 sau 32 GB. Producătorul acestui dispozitiv va fi tot LG, cu care a existat o colaborare fructuoasă până acum.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail