NEC lansează cel mai performant monitor al său, cu rezoluție UHD desigur

, 16 Oct, 16:53

NEC este unul din producătorii cunoscuți pentru oferta de monitoare dedicate profesioniștilor, iar ultimul model lansat nu iese din această categorie.

NEC-MultiSync-PA322UHD-1

NEC MultiSync-PA322UHD pe numele său complet este un monitor cu o rezoluție UHD și o diagonală de 32 de inci așa cum dictează și denumirea tehnică a acestuia. Display-ul folosește un panou IGZO de tip IPS și LED Backlight ce oferă o imagine excelentă cu un consum redus de energie. Acesta este capabil să redea 99.2% din spectrul Adobe RGB și 136.3% din spectrul sRGB. Display-ul are o densitate de 140 pixeli per inch și timpul său de răspuns specificat este de 10 ms. Nu văd oricum de ce ar fi folosit pentru gaming având în vedere că există alternative mult mai ieftine pentru pasionații de jocuri, chiar dacă are un panou ce poate reda imaginea la 120 Hz pentru a reduce efectul de Motion Blur. Unghiurile de vizibilitate sunt de 176 atât pe orizontală cât și pe verticală.

Monitorul vine cu un control de culoare pe 6 canale pentru a regla cu precizie temperatura și saturația acestora, și este ajutat și de un senzor inteligent de lumină ambientală.

Conectica este exemplară, și anume doi conectori DisplayPort, două porturi DVI-D și un HUB USB 3.0 cu 5 conexiuni din care 2 normale și 3 care suportă tehnologia DisplaySync Pro ce permite conectarea altor sisteme la acest monitor și pentru a îl folosi ca un KVM pentru a muta de pe un desktop pe altul. O altă funcție interesantă este cea de picture in picture ce poate împărți ecranul în 4 display-uri FullHD fiecare.

Așadar cât trebuie să plătim pentru atâta tehnologie? Destul de mult. Prețul oficial al acestuia este de 3000 Euro pentru piața din Europa și vine cu o garanție de 4 ani cu posibilitatea de a fi schimbat în 48 de ore de la defectare. Gândit pentru profesioniști.

NEC-MultiSync-PA322UHD-2

NEC-MultiSync-PA322UHD-3

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail