Motorola Moto X+1 apare în cele mai bune imagini

, 22 Aug, 09:30

Motorola Moto X+1 este așteptat în septembrie, dar până la anunțul oficial mai e timp de câteva poze și câteva zvonuri.

Motorola-Mobility_thumb.jpg

Evleaks, Evan Blass pe numele său real, s-a retras din activitatea de a fi o sursă de imagini și specificații ale noilor telefoane, dar oferă „un dar al pensionării“. El prezintă cele mai bune imagini de până acum cu Motorola Moto X+1, noul telefon al companiei care a ajuns acum la Lenovo. După cum se observă mai jos, ecranul este ceva mai mare, indicând o diagonală de 5 inci sau mai mare, iar camera foto este încadrată de un cerc în care ar fi încorporate LED-urile pentru bliț.

motorola moto x1


Imaginile publicate de Blass sunt cu un telefon care va ajunge în rețeaua Verizon din SUA, de aceea există și aplicația de mesagerie a operatorului lângă pictograma camerei foto. Totuși, mari schimbări de design nu vor surveni și în cazul versiunii globale. De asemenea, se observă că sistemul de operare rămâne în mare parte stock Android, cum s-a întâmplat și cu Moto X.

Află și: Motorola Moto X, actualizare la Android L

UberGizmo compară versiunea veche a telefonului cu cea nouă. Două diferențe notabile care trebuie menționate sunt difuzorul de pe fața aparatului. Este o așezare similară celei folosite de HTC în One și One M8. De asemenea, telefonul este mai lat și se pare că acea carcasă din lemn va fi ca o versiune gold pentru iPhone 5s sau One M8.

Cât despre dotările tehnice, Motorola Moto X+1 va avea un ecran de cel puțin 5 inci la rezoluție full HD, un procesor quad-core Snapdragon de la Qualcomm, 2GB de memorie RAM, un spațiu de stocare de 32GB și o cameră principală de 12 megapixeli. Cea secundară va avea 5 megapixeli. La lansare, telefonul va rula Android 4.4 KitKat, iar bateria va fi de 2.900 mAh.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

varianta pe lemn imi place foarte mult, este ceva mai deosebit decat restul telefoanelor care arata toate la fel

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail