Mophie Space Pack îţi sporeşte bateria şi spaţiul la iPhone

, 04 Iul, 11:11

Odată cu , cei de la Mophie ne-au demonstrat că nu se pricep doar la baterii ci şi la soluţii creative de stocare pentru iPhone.

Mophie space-case pack events

Dintr-un anumit punct de vedere sunt cei mai buni din lume. Cei de la realizează unele dintre cele impresionante şi populare carcase pentru sporirea autonomiei la telefoane. Mai subţiri sau mai puţin subţiri, pentru iPhone, HTC sau Samsung, respectivele carcase nu sunt ieftine, dar vă oferă o baterie în plus, de cele mai multe ori, egală ca şi capacitatea cu bateria pe care o aveţi deja în smartphone.

De ceva timp, cei de la Mophie şi-au diversificat portofoliul prin introducerea liniei de produse Space Pack. Acestea sunt foarte similare din punct de vedere estetic cu vechile baterii suplimentare, tip carcasă, cu menţiunea că includ şi o cantitatea semnificativă de spaţiu, la care aveţi acces în permanenţă. Deşi în trecut au mai lansat o versiune de Space Pack de 16 sau 32GB, acum vorbim de cel mai nou model al companiei, de 64GB. Un volum de spatiu ideal pentru a stoca filme, poze sau muzică. În mod evident, nu poate fi vorba de instalat aplicaţii pe acei 64GB suplimentari, pentru ca Apple nu permite aşa ceva. După cum se poate vedea şi în imaginea de mai sus, Space Pack-ul include suficient spaţiu în colţul de la bliţ pentru a nu afecta calitatea fotografiilor realizate în lumină scăzută, iar pe spate are un butonaş metalic şi câteva LED-uri pentru a vă oferi o evidenţă în timp real legată de câtă baterie de rezervă mai aveţi disponibilă.

Partea cea mai tristă a unui astfel de gadget este preţul exorbitant. Nu mai puţin de 250 dolari costă versiunea de 64 de GB, iar dacă vă grăbiţi să faceţi comandă o veţi avea livrată până pe 22 iulie.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail