Leica pregăteşte o cameră dedicată lui Lenny Kravitz şi un nou model M Monochrom

, 13 Oct, 12:00

Creatorii unora dintre cele mai exclusiviste camere, cei de la Leica pregătesc două noi modele, un M Monochrom şi un M 240 Lenny Kravitz.

Leica M Lenny Kravitz 2012m-monocrom-side

După ce în urmă cu aproximativ doi ani cei de la Leica au anunţat , o cameră creată exclusiv pentru capturi în format alb/negru, se pare că 2014 va fi anul în care vom vedea o versiune actualizată a acelei creaţii. Nu de alta, dar întotdeauna vor exista fani ai acestui tip de cadre monocrome, care sunt dispuşi să investească într-o cameră foto dedicată. M Monochrom costă în prezent aproape 8.000 de dolari fără obiectiv. Cum nici obiectivele Leica nu sunt ieftine, o cameră M Monochrom foarte bună poate ajunge la 10.000 de dolari.

Tot în următoarea perioadă se pare că vom vedea materializată o colaborare cu Lenny Kravitz sub forma unui aparat foto Leica M 240 în ediţie limitată. Deşi nu se cunosc mai multe detalii pentru ambele camere la această oră, două lucruri sunt sigure. Ambele vor fi destul de scumpe şi vor ajunge în mâinile primilor utilizatori în următoarele luni. Cel mai probabil Leica M240 Lenny Kravitz va avea nişte specificaţii identice cu modelul obişnuit de M 240 sau M-P 240, doar că finisajul extern al camerei va fi realizat dintr-un aliaj de alamă pentru un aspect premium.

Lenny Kravitz este un mândru utilizator de camere Leica, acesta fiind motivul cel mai probabil pentru care numele artistului ar putea apărea pe un gadget al germanilor.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail