Intel se aliază cu RockChip pentru segmentul de produse entry-level

, 28 Mai, 18:30

Intel încheie un parteneriat strategic cu RockChip pentru a aduce mai rapid pe piață segmentul de dispozitive mobile entry-level.

Intel-Rockchip

Potrivit acordului, cele două companii vor oferi o platformă Intel bazată pe procesor de tip SoC dedicată segmentului mobil. Platforma quad-core va fi bazată pe un procesor Intel Atom cu tehnologia integrată Intel 3G.

Alianța Intel – RockChip înseamnă în special obținerea unui avantaj competitiv pentru Intel pe segmentul de produse entry-level. Procesoarele din tabletele respective vor fi produse tot de Intel, însă cu ajutorul lui RockChip vor fi eficientizate și vor scădea costurile de producție ale dispozitivelor finale. RockChip are o experiență destul de vastă cu acest segment de produse, iar Intel se va folosi de aceasta și în design-ul exterior, precum și în cel interior al produselor.

Pentru RockChip, această înțelegere reprezintă o oportunitate de a beneficia de expertiza Intel în domeniul tehnologic, expertiză care probabil se va traduce prin procesoare mai performante ale primei companii.

“Acordul strategic Intel – RockChip este un exemplu al angajamentului Intel de a adopta noi abordări pentru a crește prezența în segmentul mobil, prin oferirea rapidă a unui portfoliu extins de soluții de comunicare bazate pe arhitectura Intel”, a declarat Brian Krzanich, CEO-ul Intel.

“Combinația dintre arhitectura de top și tehnologia modernă Intel cu capabilitățile noastre de design pentru segmentul mobil aduce o ofertă bună pentru piața globală de dispozitive mobile entry-level”, a declarat Min Li, CEO al Rockchip.

Gama Intel SoFIA conține trei produse – versiunea 3G dual-core, care este așteptată pe piață în al patrulea trimestru al anului, versiunea 3G quad-core asteptată în primul semestru al anului 2015 și versiunea LTE, așteptată tot în prima jumătate a anului viitor.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail